
Deputați, despre declarațiile lui Dodon: „La trei ani și jumătate de mandat, a înțeles că a avut loc furtul miliardului”
„Vai de capul nostru” sau „la aproape trei ani și jumătate de mandat, Igor Dodon a înțeles că în Republica Moldova a avut loc... furtul miliardului”. Așa au comentat unii deputați declarațiile de astăzi ale șefului statului, de după ședința Consiliului Suprem de Securitate.
・
„Vai de capul nostru. Am ajuns să o vedem și pe aceasta. După două luni de situație excepțională, cu o statistică îngrijorătoare, în condițiile în care mii de oameni au rămas fără venituri, sute de afaceri au intrat în faliment sau sunt pe punctul să falimenteze, medicii sunt infectați în masă, instituțiile educaționale sunt închise, iar părinții deja de săptămâna viitoare ar putea reveni la muncă... subiectul pandemiei este cu numărul 4 și ultimul în agenda Consiliului Suprem de Securitate”, a scris liderul grupului Pro Moldova, Andrian Candu pe Facebook.
„Președintele Dodon ne vorbește cu teze pe care le-am auzit de la el și de la alții până la dânsul despre progres în investigarea furtului miliardului și despre aeroport. Nimic nou, nimic ce nu s-ar fi întâmplat fără Dodon și CSS. Vedem bine că agenda politică a viitorului candidat la Președinție Igor Dodon este singura care îl interesează, mai grav este că pentru menajarea orgoliului unei persoane se cheltuie resurse publice”, a adăugat deputatul.
Iar parlamentarul PAS Sergiu Litvinenco tras concluzia că „la aproape trei ani și jumătate de mandat de președinte, Igor Dodon a înțeles că în Republica Moldova a avut loc... furtul miliardului”.
„Despre învinuirile absolut false la adresa Guvernului Maiei Sandu (pe timpul căruia, chipurile, nu știu ce datorii ale Avia Invest au fost reeșalonate; de fapt, decizia dată a fost luată de șeful autorității responsabile de aviația civilă pus în funcție de Guvernul Filip în 2018 și destituit de Guvernul Maia Sandu imediat ce s-a aflat despre decizia care îl favoriza pe Șor) vom reveni”, a spus Litvinenco.
Menționăm că, în urma ședinței Consiliului Suprem de Securitate, Igor Dodon a învinuit Guvernul Sandu că nu a acționat pentru a întoarce Aeroportul Internațional Chișinău în gestiunea statului și că a reeșalonat datoria pe care o avea Avia Invest față de stat până în mai 2020, în loc să solicite achitarea imediată.
Totodată, șeful statului a lansat mai multe declarații tari, precum că Aeroportul Internațional Chișinău va reveni statului în câteva săptămâni, se vor înregistra progrese importante în investigarea furtului miliardului și că nu va mai exista contrabandă.