Cei mai mulți moldoveni locuiesc în casele proprii. Potrivit lui Veaceslav Ioniță, conform datelor Biroului Național de Statistică, în Republica Moldova 95,2% dintre familii dețin proprietate asupra locuințelor, ceea ce ne plasează pe locul doi în Europa, după România, unde 96,4% români dețin proprietate.
La sate, 99,2% dintre familii locuiesc în case proprii, iar în localitățile urbane – 90,3%. Restul persoanelor stau în chirie sau în locuințe care sunt proprietate publică.
Economistul susține că în ultimii 15 ani în Moldova a crescut semnificativ numărul familiilor din localitățile urbane care locuiesc în chirie. Dacă în 2006 doar 3,8% stăteau în chirie, în prezent ponderea acestora a crescut aproape de 10%. Astfel, apare o ramură nouă a economiei: închirierea apartamentelor. O parte considerabilă din tranzacțiile pe piața imobiliară sunt efectuate de către persoane care procură apartamente în scopuri investiționale.
Municipiul Chișinău va tinde spre media europeană, unde circa 1/3 dintre familii locuiesc în chirie, iar statul trebuie să reglementeze și să încurajeze această ramură nouă a economiei, ca una dintre soluții pentru asigurarea familiilor cu locuințe. Programul „Prima Casă” este bun, susține economistul IDIS Viitorul, însă e pentru cei care doresc și pot să procure o locuință. Dar sunt zeci de mii de persoane care nu pot procura locuințe, pentru care trebuie de asigurat condiții normale de închiriere.
În România, deja există cartiere și zone întregi rezidențiale, care au fost construite exclusiv pentru a fi date în chirie. Mai mult decât atât, deja este dezvoltat și cadrul legal al asociațiilor chiriașilor de apartamente.
Veaceslav Ioniță spune că în municipiul Chișinău, în următorii 10 ani, va fi nevoie de cel puțin 50 de mii apartamente pentru a fi date în chirie, cea ce înseamnă minimum două miliarde de euro investiții.
„Dacă vorbim la modul serios, de atragere a diasporei noastre în procesul investițional din Moldova, atunci închirierea apartamentelor este cea mai sigură cale de atragere a investițiilor mici ale diasporei noastre”, afirmă economistul.
Potrivit lui, Guvernul trebuie să se axeze pe cadrul legal și pe un sistem de impozitare atractiv, fiindcă doar așa putem asigura dezvoltarea celei mai mare piețe din Republica Moldova, cu un potențial de minimum două miliarde de euro.
La polul opus se află Elveția și Germania, unde locuiesc în case proprii doar 42,5% și respectiv 51,5% dintre familii. Conform datelor EuroStat, analizate de către economistul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță, 69,3% dintre locuitorii UE sunt proprietari ai locuințelor în care trăiesc, iar 29,7% stau în chirie.
Vezi și aceste știri

O investigație Reuters a scos la iveală că cel puțin 14 companii rusești de armament nu ar fi fost vizate de sancțiunile occidentale impuse după invazia Rusiei în Ucraina

SUA oferă Ucrainei mai multă muniție pentru sistemul HIMARS în cadrul unui nou pachet de ajutor în valoare de 820 de milioane de dolari

Un tânăr a decedat în urma unei explozii produse într-un apartament din sectorul Botanica
Advertoriale

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)
