R. Moldova va recurge la teste rapide pentru depistarea COVID-19. Șeful ANSP spune când și pentru ce

R. Moldova va recurge la teste rapide pentru depistarea COVID-19. Șeful ANSP spune când și pentru ce

În Republica Moldova nu au fost efectuate, deocamdată, teste rapide pentru depistarea noului coronavirus. Totuși, autoritățile vor recurge la această procedură, a spus șeful Agenției Naționale de Sănătate Publică (ANSP), Nicolae Furtună. Se va întâmpla însă când vom avea un număr mai mare de cazuri confirmate.

„Teste rapide cu siguranță vor fi efectuate în RM atunci când vom fi în ascendență, pentru a documenta: corectitudinea și legătura logică între persoana care a făcut boala și detectarea anticorpilor protectivi post-infecție, între cei care nu au fost documentați cu boală, adică cei care au făcut forme șterse de infecție, pentru a documenta faptul că ei au trecut prin infecție, dar nu au avut manifestări clinice, și pentru alte categorii de persoane, ca să avem o fotografie generală a populației care și în ce mod a trecut peste infecția COVID”, a declarat Nicolae Furtună în cadrul unei conferințe de presă.

Menționăm că, până în prezent, în Republica Moldova au fost realizate peste 35 de mii de teste de laborator, inclusiv cele repetate. Astfel, au fost confirmate pozitiv 5.553 de cazuri.

Amintim că, anterior, șefa de la Sănătate, Viorica Dumbrăveanu, spunea că testele rapide nu sunt recomandate de Organizația Mondială a Sănătății, fiind ineficiente. Totuși, în martie, Republica Moldova a primit un lot de 10 mii de teste express din partea Rusiei.

Publicitate

Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal