*Acest material este sponsorizat

Moldcell oferă cinci mii de combinezoane de protecție pentru personalul medical din Moldova

Moldcell oferă cinci mii de combinezoane de protecție pentru personalul medical din Moldova

Astăzi expiră perioada de două luni a stării de urgență în Moldova legată de Covid-19. Însă situația cu numărul de persoane infectate nu este încă încurajatoare. Lupta pentru viață continua, iar în prima linie sunt adevărații Eroi ai timpului nostru – medicii și personalul medical, care, în ultimele două luni, și-au demonstrate dăruirea, puterea și dragostea în această misiune dificilă.

Pentru a le ușura puțin munca și a le ajuta în protejarea, așa cum numărul celor infectați în rândul lucrătorilor din sfera sănătății este tot mai mare, Moldcell a organizat aprovizionarea cu cinci mii de combinezoane de protecție pentru personalul medical din țară. Ieri, 14 mai, acestea au fost livrate la Ministerul Sănătății și vor fi distribuite între instituțiile medicale din țară.

Gheorghe Gorceag, reprezentant al Ministerului Sănătății din Republica Moldova: „Suntem recunoscători companiei Moldcell, orice ajutor și sprijin pentru sistemul de sănătate este binevenit și este foarte necesar acum. Vorbind în mod special despre costumele de protecție donate de Moldcell astăzi, acestea vor fi distribuite între instituțiile medico-sanitare publice conform necesităților prioritare.

Irina Strajescu, Director Comunicare Moldcell și Reprezentant al CG Cell în Moldova: „Suntem recunoscători medicilor și lucrătorilor medicali din țară. Ne închinăm și le oferim toată asistența și sprijinul posibil. Încă din primele zile de carantină, medicii primesc minute pentru apeluri gratuite și trafic internet de la Moldcell pentru a comunica cu cei dragi, se bucură zilnic de prânzuri calde și Wi-Fi gratuit în spitalul din Moldexpo. Iar acum, suntem fericiți că-i putem ajuta cu combinezoane de protecție, atât de necesare, și zece ventilatoare pulmonare pentru patru spitale din țară.”

#TotulVaFiBine – acest motto, pe care abonații Moldcell îl văd pe ecranele telefoanelor sale, reflectă poziția Moldcell în depășirea crizei legate de Covid-19. O întreagă serie de proiecte și acțiuni pentru susținerea medicilor, clienților, pacienților, profesorilor și copiilor, sunt direcționate pentru a răspunde acestui motto.

„Totul va fi bine”, spune compania, „pentru că suntem împreună. Moldcell – 20 de ani împreună."

P.

Vezi și aceste știri
MOLDCELL: Sărbătorim 20 ANI [descoperim, inovăm, creăm, visăm] ÎMPREUNĂ

MOLDCELL: Sărbătorim 20 ANI [descoperim, inovăm, creăm, visăm] ÎMPREUNĂ

Scrisoare deschisă din partea familiei Moldcell

Scrisoare deschisă din partea familiei Moldcell

CG Cell Technologies DAC este oficial noul proprietar al companiei Moldcell

CG Cell Technologies DAC este oficial noul proprietar al companiei Moldcell

Advertoriale
JUMP acum şi începe-ți cariera IT cu Orange Systems

JUMP acum şi începe-ți cariera IT cu Orange Systems

Impactul costurilor ascunse în selectarea furnizorului de igienă

Impactul costurilor ascunse în selectarea furnizorului de igienă

Top 5 beneficii ale uleiului de cocos pentru față și păr

Top 5 beneficii ale uleiului de cocos pentru față și păr

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
    Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Șeful Roscosmos publică imagini din satelit și coordonatele clădirilor în care se desfășoară summitul NATO: „În caz că e nevoie”
  • 2
    ANSA scoate din comerț un lot de brânză de vaci. Ar fi identificat grăsimi străine
  • 3
    Procurorii și ofițerii SIS au descins cu percheziții la domiciliul ex-ministrului Alexandru Jizdan: Acesta e bănuit de îmbogățire ilicită
  • 4
    Boris Johnson afirmă că Putin n-ar fi declanșat războiul din Ucraina „dacă era femeie”. Peskov dă replica: „Freud visa la un asemenea obiect de studiu”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.