Sălile de clasă din cadrul liceului „Mihai Eminescu” cu predare în limba română din orașul Comrat au devenit neîncăpătoare pentru elevii din regiune, în condițiile în care numărul acestora crește constant în fiecare an. În acest context, administrația școlii a solicitat autorităților din UTA Găgăuzia să aloce sursele financiare pentru construcția unui nou bloc de studii, însă demersul a fost refuzat cu mesajul că bugetul autorității e prea mic și că în acest caz ar trebui să ceară ajutorul conducerii de la Chișinău.
Ion Bejan este profesor în cadrul liceului cu predare în limba română „Mihai Eminescu” din Comrat. El susține că administrația școlii a fost nevoită să transforme coridoarele în săli de clasă din cauza numărului mare de elevi.
„Datorită creșterii numărului de elevi la liceul nostru s-a ajuns la necesitatea de a construi un nou bloc, deoarece sălile noastre au devenit neîncăpătoare. Administrația școlii a fost nevoită să improvizeze clase din sălile de coridoare, iar alimentare elevilor întâmpină mari dificultăți”, a menționat profesorul.
La fel, potrivit deputatului Octavian Țicu, anterior a fost semnat acordul de grant dintre Fondul de Investiții Sociale din R. Moldova și Primăria Comrat, care ar fi un subproiect finanțat în cadrul programului de asistență tehnică și financiară acordată de România, potrivit hotărârilor de Guvern din 2014 și 2019. Costul lucrărilor ar constitui 20 de milioane de lei și include lucrările de construcție ale unui bloc de studii al liceului respectiv. Conform acordului, UTA Găgăuzia urma să aloce suma de 5,6 milioane de lei, o prevedere care a fost respinsă pe data de 15 mai prin votul adunării populare UTA Găgăuzia.
„Argumentele părții găgăuze sunt irelevante și denotă o atitudine tedențioasă și discriminatorie în raport cu instituția de învățământ de limba română și cu populația majoritară. Aleșii adunării au propus ca autoritățile de la Comrat să solicite un ajutor financiar din partea Guvernului de la Chișinău, menționând că bugetul UTA Găgăuzia este prea mic, iar cheltuielile privind instituțiile de învățământ trebuie optimizate. Considerăm că bugetul UTA Găgăuzia care se constituie din surse centrale și locale trebuie folosite echitabil în raport cu toate instituțiile de învățământ, indiferent de limba de predare și mai ales că grosul aceste finanțări e a României. Din cei 476 de elevi ai liceului, 389 locuiesc în raionul Comrat”, a declarat Octavian Țicu.
În acest context, liderul PUN solicită autorităților centrale să intervină pentru a asigura ca în UTA Găgăuzia să fie respectate drepturile copiilor de a studia în limba oficială a R. Moldova, limba română, iar autoritățile din UTA Găgăuzia să revadă decizia în acest sens.
Vezi și aceste știri

O investigație Reuters a scos la iveală că cel puțin 14 companii rusești de armament nu ar fi fost vizate de sancțiunile occidentale impuse după invazia Rusiei în Ucraina

SUA oferă Ucrainei mai multă muniție pentru sistemul HIMARS în cadrul unui nou pachet de ajutor în valoare de 820 de milioane de dolari

Un tânăr a decedat în urma unei explozii produse într-un apartament din sectorul Botanica
Advertoriale

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)
