Situația pandemică apărută la nivel global a sistat activitatea omului de orice fel. Omul, la rândul său fiind nevoit să stea în casă pentru a se proteja pe el și pe cei din jur. Pe data de 18 mai este celebrată Ziua Internațională a Muzeelor. În acest context, venim cu o listă cu 10 muzee din întreagă lume pe care le puteți vizita online printr-un tur virtual în timp ce #STAȚIACASĂ.
Louvre, Paris
„Louvre” este unul dintre cele mai importante muzee ale lumii. În interiorul muzeului se păstrează unele dintre cele mai renumite lucrări de artă din toate timpurile: „Mona Lisa” lui Leonardo, „Nunta din Cana” de Veronese, „Moartea Fecioarei” de Caravaggio. Direcția muzeului a găsit soluția pentru a putea vizita muzeul pe timp de carantină – turul virtual. Astfel, internauții vor putea vedea atât muzeul cât și grădinile acestuia.
Le Musée Grévin, Paris
Altfel numit – Muzeul Figurilor de Ceară. Unul dintre vestitele locuri în muzeu este sala de sticle deformatoare. Muzeul oferă posibilitatea să întâlnești copiile în ceară a lui Charles Aznavour, Brigitte Bardot sau Maica Tereza. Pe timp de pandemie, circulația în muzeu nu este complicată, deoarece mai multe camere sunt deschise navigării. Este posibil să vezi muzicieni, sportivi, vedete ale căror nume sunt afișate atunci când mouse-ul este direcționat spre personaj.
British Museum, Londra
Fondat în 1753, poartă numele de „Primul Muzeu Național Public din Lume”. British Museum găzduiește manuscrisuri, cărți, obiecte valoroase precum: „Craniul de cristal”, „Bustul lui Julius Caesar”, „un fragment din Columna lui Traian”.
Le quai d'Orsay, Paris
Colecțiile muzeului D'Orsay constau în mare parte din operele de artă plastică, sculptură, fotografie, artă decorativă ale anilor 1848-1914. Turul virtual le oferă vizitatorilor, posibilitatea de a obține informații istorice despre clădirea muzeului prin difuzarea comentariilor.
Muzeul Ermitaj, Sankt Petersburg
Acest muzeu este unul foarte cunoscut nu doar în Rusia, dar și în întreaga lume. Potrivit unui sondaj realizat în 2016 de portalul informativ-turistic TripAdvisor, muzeul Ermitaj se numără printre primele trei cele mai apreciate muzee din lume și conține în colecția sa peste trei milioane de exponate, menționează https://vizarusia.ro/.
Muzeul Van Gogh, Amsterdam
Construit în memoria marelui pictor Vincent van Gogh. Artistul curentului post-impresionist a realizat pe tot parcursul vieții sale peste 200 de picturi, peste 1.000 de desene, 750 de scrisori care se află acum în interiorul muzeului și sunt disponibile publicului prin Internet.
Muzeul Național de Antropologie, Mexico
Muzeul este dedicat arheologiei și istoriei patrimoniului pre-hispanic al Mexicului. În interiorul lui se află 23 de săli de expoziții pline cu artefacte antice, unele artefacte aparțin civilizației maya.
Muzeul Guggenheim, New York
Specializat în artă modernă, muzeul conține scara în spirală Guggenheim, disponibilă în acest tur virtual. Muzeul pune la dispoziția publicului opere de artă din epocile impresioniste, postimpresioniste, moderne și contemporane. Este considerat un muzeu de prestigiu care oferă posibilitatea vizitatorilor să admire lucrările lui Brâncuși, Chagall, Picasso.
Muzeul Național de Artă Modernă și Contemporană, Seul
A fost fondat în 2013, dar a reușit să câștige o popularitate mare printre rezidenții locali și turiștii străini. Este unul dintre cele mai populare muzee din Coreea de Sud și este construit în șase etaje de artă contemporană din întreaga lume. Popularitatea muzeului este accentuată de cafenelele construite special pentru turiști, dar și accesibilitatea parcului din aer liber, dotat cu multe sculpturi.
National Gallery of Art, Washington, D.C.
Construit în 1937 pentru oamenii din Statele Unite ale Americii. Faimosul muzeu de artă americană oferă două expoziții online. Prima expoziție vizează moda americană și pune la dispozița vizitatorului multe haine, iar cea de a doua expoziție prezintă colecția de lucrări ale pictorului Johannes Vermeer.
Tururile online pot fi accesate doar cu o simplă căutare pe Google, ex: „Muzeul Pergamon, Berlin, tur online”. Alte monumete istorice precum Turnul Eiffel, Notre-Dame de Paris, muzeul „J.Paul. Getty”, Los Angeles la fel pot fi vizitate prin intermediul tururilor online.
* Autor: Irina Lanciu, reporter stagiar
Vezi și aceste știri
Advertoriale

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)
