
Încă 78 de cazuri de COVID-19 și două decese
Alte 78 de cazuri de coronavirus au fost înregistrate în Republica Moldova, după efectuarea a 508 teste, dintre care 148 sunt repetate. Respectiv, bilanțul urcă la 6.138 de infectări. Totodată, s-au mai înregistrat două decese.
・
S-a stins din viață o femeie de 63 de ani, din Chișinău. „A fost transferată la data de 13.05.2020 de la Centrul COVID-19 Chișinău, la SCM „Sfântul Arhanghel Mihail”. Comorbidități: diabet zaharat tip 2, hipertensiune arterială gr. II, cardiopatie hipertensivă”, a menționat Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
A mai murit o femeie din Ceadîr-Lunga, în vârstă de 67 de ani. „Internată la data de 16 mai la spitalul din Comrat. Comorbidități: hipertensiune arterială”, se spune în comunicatul instituției.
Printre cele 78 de cazuri noi înregistrate, cinci sunt lucrători medicali: un medic, trei asistenți medicali și un angajat din personalul auxiliar.
De menționat este că, în prezent, 3.496 de cazuri de coronavirus sunt active. Au fost tratate până acum 2.425 de persoane. În total, 217 pacienți infectați au murit.
Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!