Premierul Ion Chicu spune în ce condiții și-ar da demisia

Premierul Ion Chicu spune în ce condiții și-ar da demisia

Dacă Guvernul nu va mai fi susținut de o majoritate parlamentară, premierul Ion Chicu și-ar putea da demisia. „Jocul scenariștilor de doi bani nu am de gând să-l fac”, a spus oficialul. Totuși, acesta a atenționat că „o destabilizare politică în aceste condiții înseamnă o pierdere de imagine pentru cei care o declanșează”.

„Nu e vorba de Guvern, e vorba de situația în care se află țara. Dacă acest buchet de provocări trebuie acum numaidecât scos în evidență și de oferit Republicii Moldova niște politicieni iresponsabili, decizia le aparține. Dacă nu reușesc să instituie un alt Guvern, situația va degrada totalmente. Eu cred că politicienii care fac primul pas, trebuie să-l aibă pregătit pe al doilea. Când au început să se gândească, s-au mai temperat. În ultima săptămână n-am mai auzit despre moțiuni de cenzură. Sunt aproape sigur că o destabilizare politică în aceste condiții înseamnă o pierdere de imagine pentru cei care o declanșează”, a declarat Ion Chicu în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

„Dacă rămânem fără majoritate parlamentară și avem siguranța că nicio inițiativă de a noastră nu va fi susținută, nu văd rostul acestui Guvern”, a mai spus premierul.

„Dacă se demite Guvernul, nu poți interveni, stai și îndeplinești ce e actualmente în legislație. Guvernul devine o echipă tehnică care face ce e scris. Nu poți face nicio modificare. În asemenea condiții, nu poți atrage surse financiare, nu poți purta negocieri. Nu știu dacă echipa actuală va dori să mai gestioneze lucrurile, fiindcă și așa e dificil. Nu pot impune un ministru să vină la serviciu când nu are competențe. Cu orice preț, colegii mei din Guvern nu au de gând să stea la serviciu. Jocul scenariștilor de doi bani nu am de gând să-l fac. Nu-mi voi prezenta demisia cât timp este majoritate parlamentară, este susținere”, a adăugat Ion Chicu.

Menționăm că, după ce mai mulți deputați au părăsit PDM și au aderat fie la grupul Pro Moldova, fie la fracțiunea Partidului Șor, coaliția PDM-PSRM a rămas cu 52 de parlamentari. Pentru o majoritate parlamentară este nevoie de cel puțin 51 de legiuitori.

Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.