
Avocatul lui Platon, după declarațiile lui Stoianoglo: Credem că, în cel mai scurt timp, va fi eliberat
Avocatul afaceristului Veaceslav Platon, Ion Crețu, speră că clientul său va fi eliberat în cel mai scurt timp. Totuși, menționează că decizia depinde de procurori și judecători. Declarația vine după ce procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a anunțat astăzi că dosarul lui Platon a fost falsificat, urmând să fie revizuit.
・
„Clientul nostru cunoaște despre acest anunț. Salutăm acest anunț. De trei ani comunicăm și în instanță, și la procurori, că dosarul este falsificat. În sfârșit se demonstrează ceea ce declaram noi. Urmează Procuratura să se adreseze în instanță pentru revizuire și de reluat dosarul de la început. Cred că o să fie multe impedimente din partea persoanelor care sunt cointeresate ca Platon să nu fie eliberat și să nu fie redeschisă cauza”, a declarat Ion Crețu în cadrul emisiunii „Politica” de la TV8.
Avocatul a menționat că, dacă instanța va dispune rejudecarea dosarului, în care Platon a fost condamnat la 18 ani de pușcărie, acesta va fi eliberat din penitenciar.
„Practic, se casează sentințele. Dumnealui va fi examinat în stare de libertate. Noi credem că va fi eliberat. Cele declarate de procurorul general demonstrează că nu Platon a sustras bani”, a explicat apărătorul.
Ion Crețu a dat asigurări că clientul său nu intenționează să fugă din țară, odată ce va scăpa de pușcărie. „Nu are de gând să fugă nicăieri, fiindcă n-o să poată să-și demonstreze nevinovăția. În toți acești ani s-au falsificat probele și nu-mi venea să cred că s-a stabilit ceea ce declaram noi ani de zile”, a spus el.
Pe 18 mai curent, procurorul general Alexandr Stoianoglo a declarat că dosarul lui Veaceslav Platon a fost falsificat și că acesta își ispășește pedeapsa de 18 ani de închisoare pe nedrept, fiind găsit vinovat de delapidare de fonduri de la Banca de Economii.
Amintim că, în februarie 2020, Curtea de Apel Chișinău a casat sentința în baza căreia Veaceslav Platon a fost condamnat la 12 ani de pușcărie pentru sustragerea a milioane de lei din conturile companiilor „Moldasig” și „Alliance Insurance Group”. Cauza se află acum la rejudecare în prima instanță.
În prezent, se examinează în prima instanță un al treilea dosar deschis pe numele controversatului om de afaceri, pentru escrocherie în proporții deosebit de mari, inițiat în baza declarațiilor făcute de deputatul Ilan Șor.