Statele Unite au depăşit luni pragul de 90.000 de decese şi de 1,5 milioane de cazuri înregistrate de COVID-19, potrivit bilanţului actualizat continuu al universităţii americane Johns Hopkins, totalizând circa 10.000 de morţi suplimentare din cauza noului coronavirus într-o săptămână, scrie AGERPRES.ro.
Pragul de 80.000 de morţi a fost depăşit lunea trecută, iar cel de 50.000 cu peste trei săptămâni în urmă, la 24 aprilie. Statele Unite sunt, de departe, ţara care, potrivit datelor oficiale, a înregistrat cel mai mare număr de decese şi de cazuri confirmate de boală.
Se ţine însă cont de numărul populaţiei lor, ţări ca Belgia, Marea Britanie, Spania, Italia, Franţa sau Suedia numără mai mulţi morţi raportat la un milion de locuitori, potrivit datelor prezentate de site-ul Worldometer.
Statul New York a numărat singur circa o treime din morţile înregistrate în SUA, cu 28.300 de decese din cauza bolii, potrivit universităţii Johns Hopkins. Autorităţile statului au anunţat oficial doar aproape 22.700 de decese, număr care nu include morţile „posibil legate” de coronavirus, câteva mii în oraşul New York.

Circa 11,5 milioane de teste au fost realizate în întreaga ţară, potrivit universităţii Johns Hopkins, şi peste 272.000 de persoane au fost declarate vindecate.
Pandemia de COVID-19 a făcut mai mult de 316.000 de morţi în lume de la apariţia sa în China, în decembrie, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza datelor oficiale.
Vezi și aceste știri

Aproape 300 de moldoveni vor fi repatriați din SUA, cu un zbor direct New-York - Chișinău

Anchetă în SUA privind tranzacţii cu acţiuni înainte de coronacriză. Telefonul unui senator a fost confiscat

SUA anunță cel mai mare bilanț zilnic la nivel global: Peste 3.000 de decese cauzate de COVID-19 în 24 de ore
Advertoriale

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)
