Pe strada Pușkin din Chișinău a fost aplicat marcajul galben, care delimitează banda dedicată transportului public (FOTO)

Pe strada Pușkin din Chișinău a fost aplicat marcajul galben, care delimitează banda dedicată transportului public (FOTO)
FOTO: Victor Chironda


Pe str. Pușkin din Chișinău a fost aplicat marcajul care delimitează banda rezervată circulației transportului public. Anunțul a fost făcut de viceprimarul Victor Chironda, care a punctat și o serie de reguli pentru șoferi. Potrivit lui, staționarea sau oprirea pe banda dedicată este interzisă, în schimb intersectarea pentru virare la dreapta ar fi permisă, chiar dacă banda este delimitată printr-o linie continuă.

Oficialul a punctat că intersectarea benzii pentru virarea la dreapta, intrare și ieșire din curți e permisă, „dar este recomandată abținerea de la circulația pe bandă”.

Mai mult, sunt interzise oprirea, staționarea sau parcarea pe banda dedicată, dar și pe banda extremă stângă pe anumite porțiuni unde str. Pușkin este foarte îngustă. 

Chironda notează că oprirea pentru îmbarcarea sau debarcarea pasagerilor trebuie efectuată de pe banda stângă, „preferabil mai aproape de trecerile pietonale, pentru a preveni traversarea neregulamentară a străzii de către pietoni. Același lucru e valabil pentru taxiurile care așteaptă pasagerii”.

„Parcarea pe str. Pușkin este permisă doar în locurile special amenajate din contul trotuarului. Orice alt tip de parcare pe str. Pușkin, inclusiv la intrarea în curți este neregulamentară și pasibilă de aplicarea amenzii.  În premieră pentru Chișinău, banda de carosabil este destinată cicliștilor. Încurajăm bicicliștii să o folosească dar vă rugăm să dați dovadă de prudență maximă. Atît șoferii de troleibuze cît și cei de automobile au nevoie de timp pentru a se obișnui cu prezența biciliștilor pe carosabil. Patrulele INSP vor asigura patrularea străzii și începînd cu astăzi vor aplica amenzi pentru încălcarea regimului de parcare pe str. Pușkin”, a mai spus viceprimarul.

Aceasta inițiațiva face parte din setul de măsuri pentru crearea benzilor dedicate în centrul orașului prin implicarea unui expert internațional grație colaborării cu UNDP/Green City Lab și cu suportul financiar din partea Russia - UNDP Trust Fund.

Precizăm că în scurt timp după ce municipalitatea a anunțat despre apariția benzilor dedicate, AGORA a verificat cum respectă șoferii noile reguli. Din imaginile surprinse de echipa de filmare, am observat că porțiunea de drum rezervată troleibuzelor e folosită și de ceilalți șoferi, iar alteori chiar se transformă în parcare. 

Vedeți mai multe aici: Transportul public circulă pe str. A. Pușkin pe o bandă rezervată. Unii șoferi, însă, nu ezită să parcheze în locul interzis (VIDEO)

Sprijină redacția Agora cu doar 48 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un cadou dulce de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Transportul public circulă pe str. A. Pușkin pe o bandă rezervată. Unii șoferi, însă, nu ezită să parcheze în locul interzis (VIDEO)

Transportul public circulă pe str. A. Pușkin pe o bandă rezervată. Unii șoferi, însă, nu ezită să parcheze în locul interzis (VIDEO)

Fără „rutiere”, tichetare electronică și comasarea Parcului de Autobuze cu RTEC. Planul consilierilor pentru transportul public din capitală

Fără „rutiere”, tichetare electronică și comasarea Parcului de Autobuze cu RTEC. Planul consilierilor pentru transportul public din capitală

19 rute de microbuz din Chișinău își reiau activitatea

19 rute de microbuz din Chișinău își reiau activitatea

Advertoriale
Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Arhiepiscopul de Ungheni și Nisporeni i se adresează cu „profundă tristețe” Maiei Sandu: „Din câte cunosc personal, ați avut rude și mătușă în mănăstire”
  • 2
    16 dosare răsunătoare ale politicii moldovenești. Cine sunt foștii demnitari găsiți nevinovați, eliberați înainte de termen sau dați de ani buni în căutare (INFOGRAFIC)
  • 3
    O echipă de 22 de cadre medicale din Moldova merg să ajute România în lupta cu pandemia
  • 4
    Tatiana Țîbuleac, Valentina Naforniță, Nicolae Pojoga, Tudor Iașcenco, printre numele decorate de Maia Sandu, la 30 de ani de la proclamarea independenței
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.