Elevii și studenții moldoveni care-și fac studiile în România și care au de susținut examene nu vor mai fi nevoiți să stea în izolare 14 zile, dacă nu prezintă simptome de COVID-19. Anunțul a fost făcut de Ambasada României la Chișinău.
Astfel, misiunea diplomatică invocă Hotărârea Guvernului României nr.394 din 18 mai 2020. Potrivit acestui act, elevii/studenții, cetățeni români sau cetățeni ai statelor vecine României, cu domiciliul sau reședința în afara României și înmatriculați în unitățile/instituțiile de învățământ de pe teritoriul României, care au de susținut probe sau examene la încheierea ciclurilor de învățământ gimnazial/liceal/universitar, sunt exceptați de la măsura carantinării/izolării, dacă nu prezintă simptome asociate COVID-19.
Anterior, Federația Tinerilor Români de Pretutindeni a înaintat un demers către mai multe instituții în care descrie situația elevilor și studenților basarabeni, care-și fac studiile în România.
Tinerii cereau o soluție și propuneau scoaterea obligativității autoizolării de 14 zile pentru elevii și studenții basarabeni, cu anumite condiții, sau permisiunea de a susține examene online.
Vezi și aceste știri

Încă un atac rusesc asupra unei clădiri rezidențiale. În Kramatorsk au fost ucise două persoane și rănite 20

Noua sesiune parlamentară începe fără Partidul Șor. Fracțiunea boicotează ședința și critică intenția de prelungire a stării de urgență
