Deputații nu se folosesc pe deplin de pârghiile constituționale, pentru asigurarea unui control parlamentar. La fel, lipsește cadrul legal, care ar permite sancționarea factorilor de decizie, inclusiv membrilor Guvernului, care furnizează informații eronate deputaților și comisiilor de anchetă. Acestea sunt doar câteva din constatările experților din cadrul asociației Promo-LEX, care au prezentat un studiu în acest sens.
Astfel, potrivit expertului Adrian Fetescu, autorul raportului „Monitorizarea modului de realizare a controlului parlamentar în anul 2019”, în ultima perioadă se atestă o stagnare în ceea ce privește activitatea deputaților pentru controlul parlamentar.
Mai mult, în anul 2019 nu a mai fost definitivat procesul de consolidare a cadrului normativ și a instrumentelor de control parlamentar, deși încă în noiembrie 2018 a fost votat în prima lectură Proiectul Codului regulilor și procedurilor parlamentare. În acest context, specialiștii constată că deputații nu se folosesc pe deplin de pârghiile constituționale pentru exercitarea unui control parlamentar veritabil. Lipsește cadrul legal care ar permite sancționarea factorilor de decizie, inclusiv membrilor Guvernului care furnizează informații neveridice, incomplete sau eronate deputaților și comisiilor de anchetă.
La fel, informația despre activitatea de control parlamentar este incompletă sau lipsește în totalitate de pe pagina web oficială a Parlamentului.
În ceea ce privește, modul de ocupare și încetare a funcțiilor publice, experta Mariana Kalughin a menționat că principiile legalității, independenței, integrității și transparenței sunt garantate limitat. Totodată, se constată o tendință de politizare a unor funcții, iar unele comisii de concurs nu au fost organizate sau nu au funcționat plenar și eficient.
Vezi și aceste știri

Fracțiunea socialiștilor din CMC are un nou consilier, după ce Nichita Țurcan a plecat în Parlament

SONDAJ: În cazul unor alegeri, în Parlament ar intra cinci partide. PSRM pierde 6% rating, într-o lună

Socialiștii se pregătesc de anticipate? Vor să afle de la CC dacă pot organiza parlamentare în aceeași zi cu prezidențiale
Advertoriale

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)
