Curtea Constituțională (CC) a declarat inadmisibilă cererea depusă de fostul președinte al instituției, Vladimir Țurcan, care a cerut revizuirea deciziilor prin care a fost destituit din funcție, fiind înlocuit cu Domnica Manole.
„Potrivit articolului 72 alin. (1) din Codul jurisdicției constituționale, revizuirea unei hotărâri a Curții poate avea loc în cazul în care: (a) au apărut noi împrejurări, necunoscute la data pronunţării hotărârii şi emiterii avizului, dacă aceste împrejurări sunt de natură să schimbe esenţial hotărârea și (b) se modifică prevederile Constituţiei, ale legilor şi ale altor acte normative în al căror temei a fost pronunţată hotărârea. Curtea nu poate constata incidența vreunui motiv stabilit de articolul 72 alin. (1) din Codul jurisdicției constituționale. Prin urmare, pe baza celor menționate supra, Curtea constată că cererea dlui judecător Vladimir Țurcan este inadmisibilă”, se explică în decizia luată pe data de 18 mai.
Amintim că, pe 23 aprilie 2020, Curtea Constituțională a decis destituirea din funcție a președintelui instituției, Vladimir Țurcan. În locul acestuia a fost aleasă Domnica Manole. Potrivit hotărârii luate de plenul CC, Vladimir Țurcan a fost destituit din funcția de președinte al Înaltei Curți „ca urmare a exprimării votului de neîncredere”. Decizia a fost luată la demersul semnat de judecătorii Nicolae Roșca și Liuba Șova, din 21 aprilie.
Totul după ce președintele Igor Dodon a spus că a vorbit la telefon cu fostul socialist Vladimir Țurcan pe marginea legii prin care Guvernul Chicu și-a asumat răspunderea.
Vezi și aceste știri

Diacov, despre discuția lui Dodon cu Țurcan: „Este un accident nenorocit și nefericit”

Țurcan se vrea din nou președinte al Curții Constituționale. Și-a contestat destituirea

Deputat, despre destituirea lui Țurcan: „Trebuie să-i mulțumească președintelui pentru această umilire publică”

Reprezentanții societății civile își manifestă îngrijorarea față de discuțiile dintre Dodon și Țurcanu, în privința unei decizii a CC

„Pentru înlăturarea oricăror suspiciuni”, Țurcan refuză să participe la ședința CC în care se discută legea prin care Guvernul și-a angajat răspunderea
