Bulgaria vrea să înfiinţeze o companie petrolieră de stat pentru a asigura „preţuri corecte” pentru consumatori

Bulgaria vrea să înfiinţeze o companie petrolieră de stat pentru a asigura „preţuri corecte” pentru consumatori

Bulgaria intenţionează să înfiinţeze o companie petrolieră de stat, care va gestiona depozitele de petrol şi combustibili şi, de asemenea, va construi benzinării în toată ţara. Scopul este de a creşte concurenţa, ceea ce ar urma să conducă la prețuri corecte pentru consumatori, a anunţat luni Guvernul de la Sofia, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Aceste planuri au fost dezvăluite la câteva zile după ce Parlamentul bulgar a votat înăsprirea controalelor fiscale care să vizeze cea mai mare companie petrolieră din ţară, Lukoil Bulgaria, controlată de grupul rus Lukoil. Grupul rus deţine singura rafinărie din Bulgaria, Neftochim Bourgas, cu o capacitate de 190.000 de barili pe zi, şi, de asemenea, are un lanţ de 220 de benzinării.Ministrul bulgar de Finanţe, Vladislav Goranov, a spus că noua companie petrolieră de stat va stimula competiţia şi va asigura că preţurile locale la combustibili vor reflecta mai rapid scăderile înregistrate de preţul petrolului pe piaţa globală. „Nu este niciun secret că de mai mulţi ani preţul de comercializare a combustibililor este o provocare pentru societatea noastră”, a spus Goranov.În luna aprilie, Consiliul Concurenţei din Bulgaria a demarat o investigaţie în rândul a 10 distribuitori de combustibili, după ce procurorii au tras un semnal de alarmă că preţul de comercializare a combustibililor a scăzut, în medie, cu 11% în luna martie, în condiţiile în care preţul global al petrolului a scăzut cu 47%.În pofida a numeroase verificări efectuate de-a lungul anilor la rafinăria Neftochim Bourgas şi la principalii comercianţi de combustibili, Consiliul Concurenţei din Bulgaria nu a descoperit încălcări ale normelor în domeniul competiţiei.„Nu susţinem că există ceva incorect. Vrem să creăm mai multă competiţie şi, prin intrarea pe această piaţă, să arătăm care este preţul real la care pot fi vânduţi combustibilii în Bulgaria”, a spus Goranov.Conform propunerilor Guvernului de la Sofia, noua companie petrolieră de stat va prelua depozitele de combustibili ale satului şi va permite accesul la ele pentru distribuitorii mai mici de carburanţi. Goranov a informat că statul bulgar intenţionează să construiască mai multe depozite de combustibili şi, dacă va fi nevoie, va construi până la 100 de noi benzinării. Prima astfel de benzinărie ar putea fi gata în decurs de un an.De menționat este că planurile Guvernului de la Sofia au nevoie de aprobarea Parlamentului.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.