Președintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), Vladislav Gribincea, spune că procurorii nu au nevoie de un denunț pentru a investiga veridicitatea imaginilor făcute publice de deputatul Iurie Reniță, în care ex-liderul PDM, Vlad Plahotniuc, îi dă o sacoșă președintelui Igor Dodon. „Cine vrea – caută mijloace, cine nu – caută motive”, a spus expertul.
„Am impresia că textul comunicatului Procuraturii Generale nu a fost consultat cu un procuror de profesie. Să ne închipuim situația în care e furat miliardul din bănci și nimeni nu depune o sesizare. Procurorii nu au competența să se autosesizeze și să investigheze acest lucru? Legea spune că procurorii reacționează din oficiu sau la sesizare. Nu doar au dreptul, ci au obligația. Procurorii trebuie să pornească o investigație, o verificare și, în baza ei, să decidă dacă constituie element al urmării penale”, a declarat Vladislav Gribincea în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.
Acesta a mai menționat că procedura de chemare a persoanei pentru depunerea unui denunț poate fi percepută ca o metodă de intimdare.
„Pentru un procuror, ca să investigheze o cauză, nu e nevoie de un denunț. Cine vrea – caută mijloace, cine nu – caută motive. Această procedură de chemare pentru a depune denunț poate fi percepută ca intimidare. I-aș recomanda procurorului general să renunțe la această practică, ea nu sporește încrederea în procuratură”, a spus președintele CRJM.
Pe 18 mai, deputatul Partidului Platforma DA Iurie Reniță a publicat un filmuleț cu o scurtă discuție dintre președintele Igor Dodon și ex-democrații Vlad Plahotniuc și Serghei Iaralov, care ar fi avut loc la începutul lunii iunie 2019. În video, Plahotniuc îi înmânează o pungă neagră șefului statului. Reniță spune că în sacoșă ar fi fost bani.
Igor Dodon a spus că imaginile sunt trucate. „Oligarhia continuă să se răzbune pentru faptul că a fost fugărită de la putere”, a adăugat președintele.
Iar Procuratura Generală a spus că nu poate să se autosesizeze și l-a îndemnat pe Iurie Reniță să depună oficial un denunț.
Vezi și aceste știri

Reniță spune cum a obținut filmulețul în care Plahotniuc îi transmite o pungă președintelui Dodon

Cazul „sacoșei” transmise lui Dodon: PG afirmă că „nu poate legal să se autosesizeze” și-l cheamă pe Reniță să depună un denunț oficial
