Un fost procuror anticorupție, pus sub învinuire pentru escrocherie și exces de putere în interesul unui grup criminal organizat

Un fost procuror anticorupție, pus sub învinuire pentru escrocherie și exces de putere în interesul unui grup criminal organizat

Un fost procuror din cadrul Procuraturii Anticorupție a fost pus sub învinuire pentru escrocherie în proporții deosebit de mari și exces de putere, săvârșite în interesul unui grup criminal organizat. Acesta a fost reținut luni, iar complicele acestuia – conducătorul SA „Natur Bravo”, a fost anunțat în căutare, după ce, aflând din presă despre reținerea fostului procuror, s-a eschivat de la organul de urmărire penală.

Respectiva cauză penală a fost inițiată pe fapte ilegale și abuzive ale succesorilor cetățeanului rus la conducerea SA „Natur Bravo”, care, prin intermediul procurorilor din cadrul Procuraturii Anticorupție, ar fi intrat în posesia bunurilor materiale ce-i aparțin. Totul s-a întâmplat în anul 2018, atunci când Procuratura Anticorupție i-a deschis un dosar penal, iar pentru „a-l ajuta” să-și rezolve problemele de ordin juridic, au intrat în posesia a practic tuturor proprietăților pe care acesta le deținea, în valoare de peste 1,8 milioane de euro.

Este vorba despre un apartament în Londra (Marea Britanie) în valoare de 1,2 milioane de euro, imobile în orașul Krasdnodar (Federația Rusă) estimate la 130 mii euro, 120 de mii de euro - transmise în câteva rate, 365 mii euro – transferate de pe conturile bancare ale acestuia din Elveția în conturile indicate de către bănuți, care ulterior, au ajuns într-o bancă din stânga Nistrului.

Publicitate

Toate proprietățile au fost transferate în timp ce cetățeanul Federației Ruse se afla în arest preventiv la Chișinău. În același timp, negocierile și actele de transmitere a drepturilor de proprietate pe respectivele bunuri erau efectuate și semnate atât în incinta Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, cât și în birourile Procuraturii Anticorupție.

Procurorii au depus deja demers cu solicitarea arestării fostului procuror pentru 30 de zile. Demersul va fi examinat miercuri, ora 10.00, la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal