
Nu le-a mers la Curte, acum o fac în Parlament: Socialiștii vor ca șeful statului să rămână membru de partid
Interdicția de a fi membru de partid, care este impusă în prezent președintelui țării ar putea fi anulată. Comisia juridică, numiri și imunități a aprobat raportul la proiectul de lege care privire la modificarea Codului electoral. Inițiativa îi aparține socialistului Vasile Bolea.
・
Astfel, parlamentarul propune abrogarea alineat din Codul electoral care prevede că până la validarea mandatului, candidatul ales la funcția de Președinte al Republicii Moldova prezintă Curții Constituționale confirmarea faptului că nu este membru al vreunui partid politic și nu îndeplinește nicio altă funcție publică sau privată.În opinia autorului, această normă încalcă normele constituționale referitor la libertatea asocierii.„Articolul 41 din Constituția Republicii Moldova stipulează că „cetățenii se pot asocia liber în partide și în alte organizații social-politice. Ele contribuie la definirea și la exprimarea voinței politice a cetățenilor și, în condițiile legii, participă la alegeri”, se arată în nota de argumentare a proiectului.
Proiectul de lege urmează a fi supus dezbaterilor în ședința plenară a Parlamentului.
De menționat că în 2017 socialistul Vlad Bătrîncea a depus o sesizare pe acest subiect la Curtea Constituțională. Atunci, magistrații CC au ajuns la concluzia că interdicția pentru președinte de a fi membru de partid este constituțională.
Curtea nu a acceptat atunci argumentul autorului sesizării, potrivit căruia președintele țării ar trebui să i se permită să fie membru de partid, în mod similar membrilor Parlamentului și Guvernului.
În acest sens, Curtea a menționat că aceștia se află în situații juridice diferite, iar criteriul „neutralității politice” nu poate fi aplicat membrilor parlamentului și guvernului în același mod în care este aplicat față de Președintele țării, dat fiind faptul că deputații și membrii Guvernului prin definiție nu pot fi neutri din punct de vedere politic.
Prin urmare, Curtea a reținut că Președintele R. Moldova este obligat să acționeze în interesele întregii societăți, şi nu ale unei părţi a acesteia, ale unui grup sau partid politic. Din aceste considerente, Președintele R. Moldova nu poate fi membru al unui partid politic şi nu poate promova sub nici o formă interesele unui partid politic.
Interdicția a fost inclusă în Codul Electoral în iunie 2016. Astfel, odată ales un candidat în funcția de președinte al Republicii Moldova, acesta este obligat să renunțe la calitatea de membru de partid.