Chicu cere amenzi mai dure pentru cursele auto ilegale. Ce spune despre șoferii de la volanul mașinilor înmatriculate peste hotare

Chicu cere amenzi mai dure pentru cursele auto ilegale. Ce spune despre șoferii de la volanul mașinilor înmatriculate peste hotare

Premierul Ion Chicu a cerut ministrului de Interne, Pavel Voicu, și celui al Justiției, Fadei Nagacevschi, să vină, în următoarea săptămână, cu un proiect de lege, astfel încât să fie înăsprite amenzile pentru cursele auto ilegale. „Sunt atentate la viața cetățenilor”, a spus oficialul.

„În legătură cu ultimele evenimente care reapar din când în când pe drumurile naționale, aceste întreceri, competiții neautorizate organizate de unele grupuri de cetățeni iresponsabili, am discutat în privința amendării legislației, pentru a înăspri amenzile respective. Aceste competiții sunt crime, atentate evidente la viața oamenilor și trebuie tratate de legislația RM ca atare – atentat la viața cetățenilor. Să pregătiți proiectul respectiv pentru ședința următoare”, a declarat prim-ministrul în cadrul ședinței Guvernului din 20 mai.

Totodată, Chicu a cerut crearea unui grup de lucru pentru a soluționa problema identificării dificile a șoferilor de la volanul mașinilor înmatriculate peste hotare.

„Am observat că aceste încălcări sunt preponderent admise de cetățeni cu mijloac de transport care nu au înmatriculare în RM. Conducătorii auto care utilizează aceste mijloace de transport sunt cumva privilegiați, nu îi putem identifica, amenda. Și aici vă rog să venim cu modificări în legislație, cu soluții. Această situație nu mai poate fi tolerată. Vă rog toată asprimea și duritatea legii să fie aplicată”, a explicat Ion Chicu.

Amintim că un grav accident s-a produs în noaptea de 18 mai, în capitală. Două persoane au murit. Șoferul care ar fi provocat tragedia a fost reținut, fiind plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Oamenii legii au anunțat că, anterior, acesta a încălcat legislația de șase ori.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.