Odată cu încheierea stării de urgență, deputații revin la ședințele plenare ordinare. Biroul permanent al Parlamentului s-a întrunit, astăzi, în ședință, în cadrul căreia a aprobat ordinea de zi a ședințelor în plen ale Legislativului pentru următoarele două săptămâni.
Astfel, deputații se vor convoca în ședințe plenare pe 21 și 22 mai, dar și pe 28 și 29 mai curent. Agenda ședințelor cuprinde aproape 30 de proiecte de legi și hotărâri.
„Secretariatul Parlamentului va întreprinde măsurile necesare de securitate în contextul stării de urgență în sănătate publică, inclusiv va asigura aerisirea timp de 30 de minute a sălii de ședințe plenare după fiecare două ore de activitate”, se arată în comunicatul Legislativului.
În tot acest timp, presa va putea urmări ședințele doar din sala pentru conferințe de presă și nu va putea aborda deputații în afara sălii destinate conferințelor.
Amintim că de la declararea stării de urgență în legătură cu epidemia de COVID-19 în R. Moldova, în martie, deputații s-au întrunit în trei ședințe plenare: pe 17 martie, când au votat pentru starea de urgență, pe 2 aprilie și pe 23 aprilie.
Vezi și aceste știri

Nu le-a mers la Curte, acum o fac în Parlament: Socialiștii vor ca șeful statului să rămână membru de partid

Podcastul „Bilet în Parlament”: „Sejur plăcut” prin arătură. Citate deocheate ale miniștrilor din Guvernul Chicu

Experți: Deputații nu asigură un control parlamentar, iar unele funcții publice sunt politizate
Advertoriale

Victoriabank investește în inovații și își întărește statutul de bancă digitală. Rețeaua de bancomate, modernizată cu 100 de ATM-uri de ultimă generație

Ești în căutarea unei locuințe? Află cum poți cumpăra apartamentul perfect lângă parc, în câțiva pași simpli
