Fosta deputată democrată Violeta Ivanov, după ce a părărsit PD și s-a alăturat Partidului Șor, s-a ales și cu o funcție de conducere în formațiunea politică. Deputata a fost aleasă în funcție de vicepreședintă a fracțiunii parlamentare a Partidului Șor.
Decizia a fost anunțată de deputata Partidului Șor, Marina Tauber, și ea vicepreședintă a fracțiunii, în cadrul ședinței Parlamentului din 21 mai. Deputata Violeta Ivanov va ocupa cea de-a doua funcție de vicepreședintă a fracțiunii.
Întrebată anterior de ce a ales să adere la Partidul Șor și nu la Pro Moldova, Violeta Ivanov a menționat că doar în această fracțiune se fac lucruri bune și că nu e deranjată că Ilan Șor ar fi condamnat.
„În 11 ani de politică am fost în segmentul de centru sau centru-stânga, am muncit mult pe aceasta filieră. Pentru mine e mult mai aproape implementarea și faptele concrete decât valorile pe hârtie. În Partidul Șor am văzut început de europenizare în R. Moldova. Vreau să fugim de la lozinci și să acceptați faptul ca în Partidul Șor se fac lucruri bune”, spunea Ivanov.
AGORA amintește că pe 8 mai curent, Violeta Ivanov și Vladimir Vitiuc au anunțat că părăsesc Partidul Democrat, urmare a apelului făcut de liderul grupului parlamentar Pro Moldova, Andrian Candu, care a îndemnat opoziția să formeze un bloc anti-guvernamental. Partidul Șor a anunțat că se alătură acestei inițiative, iar ulterior Ivanov a declarat că se alătură echipei conduse de Ilan Șor.
Vezi și: Patru deputați mai țin PDM în majoritatea parlamentară. Câte mandate are opoziția
Amintim că Violeta Ivanov și Vladimir Vitiuc au părăsit PCRM în decembrie 2015, iar ulterior au aderat la PDM.
Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!
Vezi și aceste știri

Violeta Ivanov, la prima ședință a partidului la care a aderat: „Cu Ilan Șor n-am discutat personal, dar în cadrul adunării online” (FOCUS)

Violeta Ivanov, despre plecarea din PD și aderarea la Partidul Șor: „Nu am de gând să fac lucruri plătite”

Filip, despre aderarea lui Vitiuc și Ivanov la PP Șor: Acesta este „dracul” cu care vrea să facă alianță actuala opoziție?

Ex-democrații Violeta Ivanov și Vladimir Vitiuc aderă la fracțiunea PP Șor

OPINIE | Manifest pentru educație, o ecuație cu un rezultat împovărat de multe necunoscute

De la 1 august încetează interdicția de deconectare a consumatorilor de la gaze naturale. Șeful Moldovagaz: Datoria acumulată e de circa 123 milioane lei
Advertoriale

Aridon Group – 30 de ani de succes, realizări, clienți fideli și echipă dedicată (VIDEO)

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni
