Deputatul Iurie Reniță a sesizat Procuratura Generală (PG) după ce, la 18 mai curent, a publicat imagini video cu Vladimir Plahotniuc, Igor Dodon și Serghei Iaralov, unde fostul democrat ar fi transmis o pungă în care s-ar fi aflat bani „pentru salariile” socialiștilor. Reniță cere verificarea autenticității materialelor video, dar și inițierea unui dosar penal pentru acte de corupție.
„Având în vedere interesul politic și social major pe care-l prezintă această secvență în conexiune directă cu funcțiile persoanelor care figurează în imaginile video am așteptat ca Procuratura Generală să se autosesizeze așa cum a făcut-o de nenumărate ori în cazuri similare cu imagini video făcute publice în mediul online”, se arată în adresarea deputatului către PG.
Totodată, Iurie Reniță a ținut să menționeze despre imaginile apărute anterior în spațiul public de la aceeași întrevedere. Astfel, deputatul cere revizuirea hotărârârii Procuraturii Anticoruție potrivit căreia a fost dispusă neînceperea urmăririi penale pentru că faptele nu ar fi întrunit elementele constitutive ale unei infracțiuni.


Iurie Reniță susține că materialul video pe care l-a publicat reprezintă o bănuială rezonabilă de acte de corupere pasivă și activă întrucât șeful statului a vorbit despre „achitarea salariilor” imediat după ce Vlad Plahotniuc a transmis punga.
AGORA menționează că astăzi, 21 mai, Andrei Năstase a sesizat PG pe marginea acelorași imagini video.
Amintim că șeful statului, Igor Dodon, respinge acuzațiile potrivit căror ar fi primit sume de bani de la Vladimir Plahotniuc. Dodon susține că imaginile ar fi trucate și că era conștient că este înregistrat video.
„Înțelegeam foarte bine că Plahotniuc face diferite provocări. El a început să întindă mâna, iar eu am arătat că nu. Faptul că au apărut diferite voci, cu Cornel, asta e trucat. Ei sunt specialiști în asta. Întrevederea a fost, încercări de a mă provoca au fost, eu eram conștient de faptul că se regizează lucrul acesta”, a spus Igor Dodon.
Vezi și aceste știri

Igor Dodon, despre materialul publicat de Reniță: „Am asistat la un nou episod din același scenariu manipulator al imaginilor trucate”

Usatîi i-a adus lui Dodon o pungă cu calendar, iar în ea - Codul Penal: „Culiocul” a devenit simbolul corupției în R. Moldova
