Deputatul Alexandru Slusari a solicitat să fie invitat în plenul Parlametului ministrul Agriculturii, pentru a prezenta un plan anticriză în contextul consecințelor secetei, a susținerii creditării agricultorilor și examinării subiectului exporturilor de cereale.
Totodată, Slusari a cerut să fie invitat la ședința parlamentarilor și ministrul Finanțelor, cu explicații privind susținerea sectorului businessului. „Până acum n-a fost alocat niciun bănuț”, a spus Slusari.
„Vă contrazic. Am primit 129 de cereri. Am acceptat cereri în sumă de 1, 27 milioane de lei. 57 de mii au fost executate”, a sous ministrul Finanțelor, Serghei Pușcuța.
Slusari a cerut să fie invitat și seful ANSP, Nicolae Furtună, pentru explicații cu privire la termenul de redeschidere a piețelor.
Inițiativele, însă, nu au întrunit numărul suficient de voturi. Au fost respinse și inițiativele de introducere pe ordinea de zi a ședințelor din această săptămână a Proiectelor de lege ce țin de:
- Organizarea unui Birou al veteranilor pe lângă Guvern
- Proiectul cu privire la zona de comerț liberă în regiunea transnistreană
- Majorarea alocațiilor pentru veterani în cuantum de 200 de lei
„Să lichidăm Biroul Parlamentului, dacă tot venim a doua zi discutăm același lucru. Ne-am adunat cu risc de infecție și voi iar „Hai să votăm””, s-a indignat președintele de onoare a PD, Dumitru Diacov.
Și un șir de subiecte propuse pentru examinare din partea grupului Pro Moldova n-au acumulat susținerea majorității.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.