Restricțiile de curse avia în R. Moldova au fost prelungite până la data de 30 iunie. Cel puțin asta se arată într-un comunicat oficial al Autorității Aeronautică Civilă. Asta în condițiile în care anterior compania „Air Moldova” a anunțat că măsurile de restricție rămân în vigoare până la data de 25 mai, iar președintele Igor Dodon a declarat că până la data de 15 mai.
În acest context, Autoritatea Aeronautică Civilă va autoriza zborurile neregulate, cursele charter ocazionale.
Pasagerii sunt îndemnați ca înainte de a procura un tichet avia la o cursă neregulată, să verifice pe site-ul www.caa.md dacă cursa respectivă a fost autorizată.
Inițial, pe data de 8 mai, președintele Igor Dodon a declarat că după data de 15 mai vor fi scoase restricțiile de zboruri avia din Moldova spre toate destinațiile care, de asemenea, au renunțat la restricții.
Ulterior, pe data de 12 mai, operatorul Air Moldova a anunțat că restricțiile de zbor vor fi prelugite până la 25 mai. Decizia se explică prin faptul că țările spre care compania operează zboruri încă nu au ridicat restricțiile privind cursele avia.
AGORA amintește că pe 27 martie autoritățile au decis să suspende traficul aerian spre și dinspre R. Moldova până pe 15 mai, când se termină perioada stării de urgență. Deși inițial, prin decizia Comisiei Situații Excepționale, zborurile se sistau până pe 1 aprilie, printr-un document semnat de Autoritatea Aeronautică Civilă termenul s-a extins.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani
