Deputatul Eugeniu Nichiforciuc, pozitiv la COVID-19

Deputatul Eugeniu Nichiforciuc, pozitiv la COVID-19


Deputatul PD Eugeniu Nichiforciuc s-a infectat cu noul tip de coronavirus. Anunțul a fost făcut de Dumitru Diacov la ședința plenară a Parlamentului. Diacov a subliniat că Nichiforciuc a fost ieri la ședința fracțiunii. 

„Sper că nu a contactat, ieri a fost la ședința fracțiuni, era în mască și alte atribute, s-a păstrat distanța, sper că colegii nu au prins nevoia asta de COVID-19”, a spus Diacov. El a menționat că și probele soției lui Nichiforciuc sunt povestite.

„Toți deputații și secretariatul să treacă testul la COVID-19. Nu este nimeni păzit de această infecție. Cred că fiecare deputat își va achita testul”, a spus președinta Paralmentului Zinaida Greceanîi.

La ședința plenară s-a anunțat că Parlamentul va organiza, prin intermediul ANSP, testarea deputaților. 

De notat că la începutul ședinței plenare, secretarul general Parlamentului, Adrian Albu, a spus că niciun deputat nu este infectat.

În luna aprilie, un angajat al Secretariatului Parlamentului de la Chișinău a fost confirmat pozitiv în urma testării la COVID-19.

Nu primim bani din „kuliok”.
Doar oficial, din contribuțiile Membrilor.
Susține redacția Agora

Vrei să citești pe scurt toate știrile zilei?

Abonează-te la Newsletter-ul AGORA: PORȚIA de știri.

Vezi și aceste știri
Rusia trimite 15 nave militare în Marea Neagră pentru manevre militare

Rusia trimite 15 nave militare în Marea Neagră pentru manevre militare

Donația României a trecut Prutul: 132 de mii de doze de vaccin au ajuns la Chișinău

Donația României a trecut Prutul: 132 de mii de doze de vaccin au ajuns la Chișinău

Banii, borcanul și răpirea: Cronologia evenimentelor în cazul ex-judecătorului Ceaus

Banii, borcanul și răpirea: Cronologia evenimentelor în cazul ex-judecătorului Ceaus

Advertoriale
Industria ușoară din Republica Moldova oferă locuri de muncă pentru 24 000 de femei din țară (VIDEO)

Industria ușoară din Republica Moldova oferă locuri de muncă pentru 24 000 de femei din țară (VIDEO)

Au fost premiați câștigătorii celei de-a doua extrageri din cadrul Tombolei Agro 2021 (FOTO)

Au fost premiați câștigătorii celei de-a doua extrageri din cadrul Tombolei Agro 2021 (FOTO)

app2You și eSIM îți oferă Nelimitat Online, acum cu 50% reducere

app2You și eSIM îți oferă Nelimitat Online, acum cu 50% reducere

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Ana Sîtnic, despre cum să deschizi un restaurant în Chișinău, consecințele pandemiei și ce înseamnă o femeie puternică | Nota de Plată
    Ana Sîtnic, despre cum să deschizi un restaurant în Chișinău, consecințele pandemiei și ce înseamnă o femeie puternică | Nota de Plată
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Au rămas numai cu „vrutul”. Candidații la funcția de prim-ministru care nu au mai ajuns șefi de guverne (AUDIO)
  • Nicolae Manolov - XOR, investiții din SUA, IT, venituri de 10.000.000 $ anual | Nota de Plată
  • Oameni ca tine| Xenia Muntean: „N-am făcut o școală la Oxford sau la Harvard dar pot să schimb viețiile a mii de oameni” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: „Liubușoara de la Sireți” - poștașa care și-a legat destinul de satul în care s-a născut (VIDEO)
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • Detalii despre despărțirea lui Jennifer Lopez și Alex Rodriguez
  • Bătălia dintre Ștefan cel Mare și Otomani, într-un joc de șah! Cât te costă ca să devii...
Cele mai populare
  • 1
    Noi alerte de călătorie! Restricțiile impuse cetățenilor moldoveni (DOC)
  • 2
    Partidul lui Chicu, înregistrat în Registrul de stat al persoanelor juridice: „În jurul nostru s-au adunat peste 1.600 de cetățeni”
  • 3
    Găgăuzia ar fi returnat lotul de AstraZeneca autorităților de la Chișinău: „Publicul a arătat neîncredere față de vaccin”
  • 4
    Merkel, Macron și Zelenski cer retragerea trupelor rusești de la granița ucraineană (VIDEO)
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.