Vicepremierul spaniol Teresa Ribera, responsabilă cu măsurile de relaxare, a estimat că reluarea în condiții de siguranță a turismului internațional în Spania va avea loc în luna iulie, relatează Agerpres.ro.
Într-un interviu acordat EFE, Ribera a avertizat că o deschidere prematură masivă ar fi „o lipsă de responsabilitate” care ar putea pune în pericol populația locală.
„Trebuie să avem mare grijă ca cei care intră în țară să nu riște niciun pericol, deoarece vin într-o destinație sigură, și în același timp să nu constituie un risc pentru populația locală [...] Ideea este de a aborda sosirile și destinațiile în siguranță, cu gândul mai degrabă la luna iulie, decât iunie", a asigurat ea.
Teresa Ribera, care este și ministrul mediului, a explicat că venirea turiștilor străini se va face „probabil în contextul procesului de relaxare a celorlalte restricții”.
Ribera a subliniat că reizbucnirea unor focare în China, Coreea de Sud și Singapore „a fost asociată cazurilor importate” din exterior.
„Nu este ceea ce ne dorim pentru populația noastră”, a avertizat ea.
„Datele raportate de insulele Canare, Baleare sau de regiunea Andaluzia oferă azi un sentiment de siguranță, deoarece nu există deplasări între provincii și nu vin persoane ce ar putea fi potențial contagiate. Dacă se va deschide masiv turismul, ar putea fi o dovadă de iresponsabilitate”, a precizat Ribera.

Spania raportează până acum 280.117 cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19. Dintre acestea 196.958 de persoane au fost tratate, iar 27.940 de cazuri s-au soldat cu decese.
Vezi și aceste știri

Angajații Căii Ferate din Moldova vor primi salarii mai mari cu 89% din 1 iulie

Un deputat rus susține că Insula Șerpilor se află în continuare sub control rusesc: Rusia se gândește să să salveze viețile luptătorilor săi
