„Declarațiile prim-ministrului Ion Chicu sunt cu atât mai inadecvate cu cât, în contextul actual al pandemiei de COVID-19, România a oferit, în mod dezinteresat, un sprijin substanțial Republicii Moldova, demonstrând solidaritate și fiind astfel alături, în mod concret, de cetățenii Republicii Moldova într-un moment foarte dificil. MAE apreciază că aceste declarații denotă o profundă lipsă de respect la adresa României și a relației bilaterale privilegiate de Parteneriat Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova”, se menționează într-un comunicat al MAE.
Ministerul de Externe de la București evidențiază că implementarea reformelor asumate prin Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană nu reprezintă numai o obligație pentru Republica Moldova, ci și garanția prosperității pentru cetățenii săi.
„Bunăstarea cetățenilor Republicii Moldova nu poate fi asigurată prin declarații publice care denotă un limbaj rudimentar, ci numai prin eforturi în direcția construirii unui stat de drept solid și cu instituții democratice. Așa cum a demonstrat inclusiv în această perioadă, România va fi și în viitor un pilon de sprijin pentru cetățenii Republicii Moldova. Aceste aspecte au fost aduse, în această după-masă, la cunoștința ambasadorului Republicii Moldova la București, care a fost convocat din dispoziția ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu la sediul Ministerului Afacerilor Externe, de către secretarul de stat Dan Neculăescu”, se mai arată în comunicat.
Potrivit sursei, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut o discuție telefonică pe aceeași temă cu omologul său de la Chișinău. MAEIE de la Chișinău nu a venit deocamdată cu un comentariu la acest subiect.
Amintim că, la 22 mai, după ce europarlamentarul Siegfried Mureșan a criticat felul în care Guvernul de la Chișinău, condus de Ion Chicu, gestionează pandemia de COVID-19 și a apreciat fostul Guvern Sandu ca fiind cel mai eficient, premierul a răspuns cu replici dure. „Ratați, nimic în viață și în țară n-ați realizat”, a scris șeful Executivului de la Chișinău într-un mesaj online.
Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.