Telenești: Mașina Primăriei Negureni, incendiată. „Nu ne vor putea intimida”, afirmă primarul

Telenești: Mașina Primăriei Negureni, incendiată. „Nu ne vor putea intimida”, afirmă primarul
Foto: Primăria Negureni

Mașina de serviciu a primăriei satului Negureni, raionul Telenești, a fost cuprinsă de flăcări în seara zilei de 22 mai „din motive necunoscute”. Primarul localității, Ion Popa, presupune că ar fi vorba despre o presiune drept urmare a unor decizii luate ieri de Consiliul local.  

„În această noapte a fost incendiată mașina primăriei Negureni. În ce circumstanțe a avut loc totul încă nu cunoaștem. Așteptăm rezultatele instituțiilor abilitate. Nu vreau să cred că e rezultatul deciziilor care au fost luate. Dar dacă cineva crede că prin astfel de metode ne vor intimida pe mine și colegii din cadrul Consiliului Local încercând să ne determine să nu luăm unele decizii, se greșește amarnic”, a scris primarul satului Negureni, Ion Popa, pe pagina de Facebook a instituției pe care o conduce. 

Image may contain: fire, night and outdoor

Oamenii legii confirmă producerea incendiului. Pe acest caz a fost pornit un proces penal. Toate circumstanțele urmează a fi stabilite. 

Image may contain: car, tree, sky and outdoor

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Un profesor din Edineț, suspectat de pedofilie a fost trimis pe banca acuzaților

Un profesor din Edineț, suspectat de pedofilie a fost trimis pe banca acuzaților

Kiev și Moscova au făcut schimb de prizonieri. Ucraina și-a recuperat 17 oameni

Kiev și Moscova au făcut schimb de prizonieri. Ucraina și-a recuperat 17 oameni

Momentul în care centrul comercial din Kremenciuk este bombardat de armata rusă, surprins de camerele de supraveghere (VIDEO)

Momentul în care centrul comercial din Kremenciuk este bombardat de armata rusă, surprins de camerele de supraveghere (VIDEO)

Advertoriale
La Chișinău a avut loc primul HEALTH TECH FORUM Moldova (VIDEO)

La Chișinău a avut loc primul HEALTH TECH FORUM Moldova (VIDEO)

Urmează să mergi într-o vacanță, dar nu știi câte medicamente trebuie să ai în valiză? Ți-am pregătit o listă care îți poate fi de ajutor

Urmează să mergi într-o vacanță, dar nu știi câte medicamente trebuie să ai în valiză? Ți-am pregătit o listă care îți poate fi de ajutor

Impactul războiului din Ucraina asupra persoanelor cu dublă cetățenie

Impactul războiului din Ucraina asupra persoanelor cu dublă cetățenie

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Grijile mari ale copiilor mici (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Zelenski: Un atac din Transnistria va fi o palmă, la care Ucraina va răspunde cu o lovitură
  • 2
    Maia Sandu s-a întâlnit la Kiev cu Volodimir Zelenski (VIDEO)
  • 3
    Armata rusă a lovit un centru comercial în care s-ar fi aflat peste o mie de persoane. UPDATE: 10 persoane au decedat și 40 au fost răniți (VIDEO)
  • 4
    Vladimir Putin ar urma să participe la summitul G20. Kremlin informează că liderul de la Moscova a acceptat invitația
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.