Zece elefanți au fost împușcați, pentru că ar fi distrus culturile în sezonul de recoltare

Zece elefanți au fost împușcați, pentru că ar fi distrus culturile în sezonul de recoltare
Foto: facebook

Zece elefanți au fost sacrificați în ultima lună de autorităţile  din Namibia, pentru că ar fi distrus culturile în timpul sezonului de recoltare. Carcasele elefanţilor au fost oferite cu titlu compensatoriu membrilor comunităţii ale căror recolte au fost distruse.

„Animalele au fost împuşcate după ce au pus în pericol vieţile oamenilor din nordul ţării şi au fost considerate periculoase”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Mediului, Pădurilor şi Turismului, Romeo Muyunda, scrie Agerpres, preluând Reuters.

Potrivit lui Muyunda, decizia a fost necesară pentru protejarea fermierilor şi a culturilor agricole.

Carcasele elefanţilor au fost oferite cu titlu compensatoriu membrilor comunităţii ale căror recolte au fost distruse.

„În mod normal, în acest sezon oamenii sunt terorizaţi de elefanţi. Nu am avut de ales decât să fim proactivi", a explicat Muyunda adăugând că elefanţii consideraţi problematici pot fi sacrificaţi doar dacă nu se găseşte altă soluţie.

La fel ca şi alte naţiuni africane, Namibia se luptă să menţină un echilibru între protejarea speciilor, precum elefanţii, şi gestionarea pericolului pe care animalele îl reprezintă când ajung în zone locuite de oameni.

Ţara a beneficiat de sprijin internaţional pentru eforturile de conservare în urma cărora populaţia de elefanţi a crescut de la puţin peste 7.500 de exemplare în 1995 la 24.000 anul trecut, potrivit cifrelor guvernamentale.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Speciile lama și alpaca ne-ar putea salva de COVID-19. Cum reacționează anticorpii acestor animale în contact cu coronavirusul

Speciile lama și alpaca ne-ar putea salva de COVID-19. Cum reacționează anticorpii acestor animale în contact cu coronavirusul

Grădina Zoologică, pustie. De ce carnivorele duc dorul vizitatorilor și cum sunt alintate animalele de angajați (VIDEO)

Grădina Zoologică, pustie. De ce carnivorele duc dorul vizitatorilor și cum sunt alintate animalele de angajați (VIDEO)

China scoate pentru prima oară câinii și pisicile de pe lista animalelor comestibile

China scoate pentru prima oară câinii și pisicile de pe lista animalelor comestibile

Advertoriale
Cum aveți grijă de piele după ce purtați masca de protecție. Sfatul specialistului Herbalife

Cum aveți grijă de piele după ce purtați masca de protecție. Sfatul specialistului Herbalife

Ce noutăți aduce Startup Moldova Summit 2021 pentru comunitatea locală de antreprenori și startupuri

Ce noutăți aduce Startup Moldova Summit 2021 pentru comunitatea locală de antreprenori și startupuri

OTP Bank cumpără filiala albaneză Alpha Bank

OTP Bank cumpără filiala albaneză Alpha Bank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    O minoră a cerut ajutor într-o farmacie, speriată de un bărbat care ar fi urmărit-o. Intervenția oamenilor legii (VIDEO)
  • 2
    Scoaterea Partidului Șor în afara legii? Cum ar fi posibil. Răspunsul politicienilor
  • 3
    Salariul brut al judecătorilor Curții Constituționale a fost aproape dublat. Stamate: „CC e fundamentul apărării democrației”
  • 4
    Ultima oră! Alerta cu bombă la Președinție - falsă (UPDATE)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.