Victoria Dumbravă, la „AntiConferință. The Newsroom”: Trei momente în care am vrut să „divorțez” de jurnalism (VIDEO)

Victoria Dumbravă, la „AntiConferință. The Newsroom”: Trei momente în care am vrut să „divorțez” de jurnalism (VIDEO)
Foto: AGORA, Cristina Tocan. În imagne: Victoria Dumbravă

În cei șase ani de la „căsătoria” mea cu AGORA, gânduri despre divorț au fost multe. Nu numai trei, dar 33 sau poate chiar 333. La prima ediție „AntiConferință” am povestit despre trei astfel de situații! Toate din 2019.

FEBRUARIE 2019. Primul moment l-am trăit în februarie. Aveam alegeri parlamentare cu miză mare – se schimbă sau nu guvernarea? Câștigă dreapta sau câștigă stânga? Pentru media, perioadele electorale sunt ca secerișul pe timp de vară. Adică ai o grămadă de lucru, uneori interesant, alteori îți stă în gât, dar dacă îți faci bine treaba s-ar putea să-ți aducă și audiență și publicitate (adică bani).

Iată două exemple de audiență record în primii trei ani de activitate AGORA: iunie 2015 – 1,1 mil afișări (alegeri locale), noiembrie 2016 – 2,3 mil afișări (alegeri prezidențiale).

Tocmai pentru că priveam acest moment ca pe o oportunitate, ne-am propus să fim din nou inovativi, să ne diferențiem de alții și să ne autodepășim. Am pus la cale un modul care să calculeze automat mandatele și structura viitorului Parlament, imediat după apariția primelor rezultate. Pentru că asta era de fapt miza și așa ar fi fost clar dacă se schimbă sau nu puterea.

 Dar, am cam dat-o în bară. 

Am alocat resurse, timp, zile și nopți, dar seara, pe 24 februarie, când așteptam cu entuziasm colegii de la IT să dea drumul pe site la modul, ne-am trezit cu surprize. Totul pentru că în sistemul de la CEC denumirea partidelor era scrisă pe lung, iar în baza noastră de date erau acronimele. PSRM, PDM... respectiv sistemul nu-i putea identifica în mod automat pe candidați și a trebuit să o facem manual. 51 de circumscripții cu zeci de candidați, plus circumscripția națională cu zeci de partide concurente. Și toate astea pe lângă știri.

Pe la 3 noaptea ne-am dat bătuți. Am revenit luni dimineață și am luat-o de la capăt. Pe la 11 am reușit să dăm și primele scenarii de posibile alianțe. Dar, deja nu mai eram unicii. Colac peste pupăză, publicul a rămas ușor amorf și dezinteresat, deși așteptam acea zi ca pe o zi în care vom bate un nou record de audiență. Abia de am atins jumătate din audiența înregistrată în alegerile prezidențiale din 2016.

După acest maraton de nesomn, cu gustul amar al nereușite și o durere de cap insuportabilă, luni seară am ajuns să vreau să plec mai repede de la birou, să găsesc un pat și o pernă pe care să mă arunc și să nu mai aud de nimic cel puțin până a doua zi dimineață. Și cu acest gând ajung acasă, deschid ușa și de acolo:

-       Mama! Nu te-am văzut de sâmbătă!

-       Mda, știu.

Și iată în astfel de momente ajungi să te privești în oglindă și să-ți pui întrebări. Ajungi să te întrebi dacă îți setezi corect prioritățile, dacă rezultatele își merită efortul și în general dacă ceea ce faci este cu adevărat cel mai important pentru tine și pentru cei de lângă tine?

IUNIE 2019. Un alt moment al anului, în care am tot fost vizitată de acest gând al „divorțului” a fost la începutul verii. Eram într-o perioadă de schimbări interne în redacție, încercam o repoziționare de responsabilități și cum schimbările nu sunt întotdeauna primite cu brațele deschise, dar mai degrabă boicotate, ne-am trezit într-un moment că am devenit irascibili. Noi cu noi.  

Eu din dorința de a le arăta colegilor că nu am preferați în echipă, am început să-i tachinez pe unii, să uit pe alocuri de corectitudine, echitate. Am ajuns să avem discuții aprinse la ședințele de redacție. Nu ne contram pe subiectele ce urma să le realizăm sau modul de abordare a lor, ci pe relațiile din interiorul echipei, pe cât de corecte sunt atitudinile unora sau altora, lucru care nu se mai întâmplase până atunci.

Evident, pentru mine, în toată această situație exista un singur vinovat. Eu! Pentru că „peștele de la cap se-mpute”. În ziua în care la o ședință i-am simțit vocea tremurândă și lacrimi în ochii unei colege, am zis gata. Așa nu mai merge. Și dacă eu nu reușesc să găsesc o soluție prin care să depășim această situație, înseamnă că trebuie să las locul altora, mai buni decât mine. 

Acest gând era mai prezent ca oricând în mintea mea în ziua de 7 iunie. Da, da, ziua care a precedat un weekend la foc continuu. Ziua în care dintr-o „razvetcă” am ajuns să fac un LIVE patrulând în jurul Parlamentului. O oră. Atât mi-a ținut bateria la telefon.

Când am revenit la redacție, toți colegii erau pe loc și m-au întâmpinat cu mesajul: „Da noi am urmărit live-ul tău și am fost așa mândri. Am făcut și trei știri din el. Una din ele e cea mai citită acum pe site.” Nu știu câți dintre voi sunteți lideri sau șefi de echipe, dar să știți că e mare lucru să auzi astfel de vorbe din partea „subalternilor”.

Evenimentele ce au urmat au venit și ele pe nepusă masă. Bucătăria sau dormitorul fiecăruia de acasă a ținut loc de redacție. Am scris știri de pe scările Parlamentului, am dat LIVE-uri din sala de ședințe a Parlamentului, atunci când ne lăsau bateriile la telefoane și calculatoare ne-am așezat pe podea la singura priză liberă existentă.

Seara, când aveam și premier, și speaker, și alianță, aflăm că se instalează corturi la Procuratură și MAI. Am plecat într-acolo, împreună cu Nastea. Ambele am intrat în LIVE concomitent. Nu am avut timp să ne coordonăm acțiunile.

În acele momente mi-a fost frică pentru colega mea. M-am apropiat și i-am șoptit să o lase mai moale și să se retragă din mulțime (eu fiind tot în LIVE). Peste câteva minute am închis LIVE-urile și le-am transmis colegilor următorul mesaj:

„Redacția Agora, in corpore, refuză să mai transmită video în direct, pentru că nici în fața MAI, nici în fața Procuraturii Generale, din momentul instalării corturilor, nu s-a prezentat niciun colaborator al poliției, iar oamenii au fost agresivi cu reporterii AGORA. Reporterii au decis să plece, întrucât nu s-au mai simțit în siguranță în spațiul public”.

Am ajuns acasă după ora 11. Iar soțul m-a întâmpinat cu întrebarea: „Nu ți-a învinețit niciunul niciun ochi?” A urmat și o duminică „odihnitoare”, cu protestul democraților, scandări, îmbrânceli, curcani. Toate le știți.

În tot acest timp, pe mail-ul redacției, pe pagina de Facebook, în comentarii, curgeau mesajele de încurajare și mulțumire din partea cititorilor, dar nu aveam timp de curtoazii atunci.

Luni dimineață, am ajuns la birou. Toată lumea care venea, ținea neapărat să deschidă ușa redacției și să spună: „Bravo, băi! Iată eroii.” Cineva a venit cu două powerbankuri și ne-a zis: eu le țin acasă și nu le folosesc, lăsați-le să fie la voi și folosițile când aveți nevoie. Altcineva și-a amintit că are un modem de internet. Colegele din comercial au venit la un moment dat și ne-au aplaudat, iar noi stăteam tâmpi și nu înțelegeam de ce. Pentru că ne-am făcut doar jobul. Era datoria noastră să o facem.    

Iar când am tras linia și am făcut calculele, ne-am dat seama că în acele zile am înregistrat recordul de audiență pentru cei 6 ani. – 4 mil de afișări în acea lună, iar în acele zile – circa 6.000 de oameni pe site la fiecare oră.

Nu eram pregătiți, dar ne-am organizat din mers. Șase oameni au ținut piept acelor zile și s-au înțeles din jumătate de cuvânt, fiind dislocați în locuri diferite.

Și iată așa nu am mai ajuns să scriu cererea de demisie în data de 7 iunie.

DECEMBRIE 2019. Și a treia oară a fost pe final de an. Când pe numele redacției a fost depusă o plângere la Consiliul de Presă. Pentru cei care nu știu, Consiliul de presă este un organ care examinează plângerile privind încălcarea normelor etice și deontologice. În acea plângere, autorul semnala o acțiune de dezinformare, hărțuire, public shaming și încălcarea dreptului la viața privată, totul ca urmare a preluării unor imagini ce îi aparțineau, dar care deja erau în spațiul public.

Am avut o discuție prealabilă și cu autorul. Eram convinsă 98% că singura scăpare a fost că nu i-am cerut permisiunea pentru preluarea acelor imagini, dar în rest ceea ce invoca nu avea niciun argument plauzibil. Oricum undeva era un michiduță, acel sentiment de nesiguranță și îndoială de 2% care nu-mi dădea pace. Atunci mi-am zis că dacă tot mă frământă atât de des această idee cu divorțul, acum e momentul să o fac onorabil. 

Mi-am zis că dacă se ajunge și Consiliul constată încălcările invocate, eu îmi voi da demisia și voi pleca. Nu am spus nimănui. A fost un pact cu mine. 

A fost prima plângere depusă pe numele AGORA, în cei șase ani, pe care Consiliul a examinato în ședință publică și pe care eu a trebuit să o combat.

Într-un final, membrii Consiliului nu au constatat încălcările invocate, recomandându-ne să fim mai atenți și să respectăm normele la preluarea imaginilor.

Peste câteva ore am mers cu toții la Gala jurnaliștilor unde Felicia și Ștefan și-au luat mărul pentru cel mai bun podcast, iar după la petrecerea corporativă. Așa s-au aliniat stelele să fie toate în aceeași zi.

Și totuși, de ce? De ce niciodată nu am avut curajul să iau această decizie, să plec definitiv, ireversibil și irevocabil din această funcție „confortabilă”? Adevărul e că este al naibii de frumos când simți încrederea și respectul colegilor tăi, iar tu ai misiunea de ai inspira și de a nu-i dezamăgi.

AGORA vrea în continuare să facă jurnalism independent, transparent, relevant și să ofere conținut gratuit pentru toată lumea!

AGORA vrea să facă asta alături de voi și finanțat de membrii comunității. De curând, am lansat pe AGORA pachetele de membership. Fiecare din ele are beneficii, fiecare din ele contribuie la creșterea capacității redacției. În patru ani, noi sperăm ca familia noastră să adune celmpuțin 800 de membri (bipezi) cu care vom face AGORA, EA.md, ROOFOFFLINE-uri și facturi. Asta înseamnă 200 de membri pe an. 

Ce zici, se poate? Hai aici!

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Cum se fac banii în media? Experiența AGORA povestită de Irina Ghelbur la #AntiConferință. The Newsroom (VIDEO)

Cum se fac banii în media? Experiența AGORA povestită de Irina Ghelbur la #AntiConferință. The Newsroom (VIDEO)

Dumitru Ciorici, la #AntiConferință: Presa liberă este un lux. Dacă nu plătim pentru ea, altcineva o va face și va deveni presa lui de lux (VIDEO)

Dumitru Ciorici, la #AntiConferință: Presa liberă este un lux. Dacă nu plătim pentru ea, altcineva o va face și va deveni presa lui de lux (VIDEO)

Adriana Făureanu, la #AntiConferință. The Newsroom: Provocarea de a vorbi din nou și visul de a deveni jurnalistă (VIDEO)

Adriana Făureanu, la #AntiConferință. The Newsroom: Provocarea de a vorbi din nou și visul de a deveni jurnalistă (VIDEO)

Irina Soltan, la #AntiConferință. The Newsroom. „După opt ani de medicină, am ajuns să fac știri și reportaje. Și aici crește tensiunea și temperatura”(VIDEO)

Irina Soltan, la #AntiConferință. The Newsroom. „După opt ani de medicină, am ajuns să fac știri și reportaje. Și aici crește tensiunea și temperatura”(VIDEO)

Capitolina Turculeț, la #AntiConferință, despre tinerețea trăită în regim de breaking news (VIDEO)

Capitolina Turculeț, la #AntiConferință, despre tinerețea trăită în regim de breaking news (VIDEO)

Felicia Nedzelschi, la #AntiConferință. The Newsroom. Cum se „pupă” frica de a vorbi, „rârâitul” și un podcast despre politică (VIDEO)

Felicia Nedzelschi, la #AntiConferință. The Newsroom. Cum se „pupă” frica de a vorbi, „rârâitul” și un podcast despre politică (VIDEO)

Advertoriale
Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultima oră! Instanța de judecată a decis scoaterea Marinei Tauber din cursa pentru Primăria Bălți
  • 2
    Exercițiu teoretic: Ce se întâmplă cu alegerile de la Bălți, dacă Tauber este exclusă din cursă. Răspunsul lui Postică
  • 3
    Reprezentantul Marinei Tauber la CEC: „Candidata rămâne în cursă”
  • 4
    Noi alerte de călătorie! Restricțiile impuse cetățenilor moldoveni (DOC)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.