Un câine a impresionat întreaga lume. Și-a așteptat trei luni, în holul spitalului, stăpânul ucis de COVID-19

Un câine a impresionat întreaga lume. Și-a așteptat trei luni, în holul spitalului, stăpânul ucis de COVID-19

Un câine în vârstă de șapte ani, a devenit cunoscut în întreaga lume, după ce  și-a așteptat trei luni, în holul spitalului, stăpânul ucis de COVID-19, informează Mirror. Potrivit sursei citate,  stăpânul animalului a ajuns la un spital din Wuhan la sfârșitul lunii februarie. Câinele, a mers și el la unitatea sanitară, unde și-a așteptat, cuminte, stăpânul.

Bărbatul a murit la cinci zile de la internare, iar câinele a continuat să-și aștepte stăpânul. Angajații spitalului i-au oferit animalului de mâncare, iar deținătorul unui magazin din incinta unității sanitare, l-a îngrijit.

Deși, la un moment dat, cei de la spital au încercat să-l ducă pe câine departe de unitatea sanitară, acesta a găsit drumul înapoi și a continuat să-și aștepte stăpânul. 

Totul s-a terminat săptămâna trecută. 

În urma mai multor plângeri depuse de mai mulți pacienți, câinele a fost cedat reprezentanților Wuhan Small Animal Protection Association. El a fost supus unui control medical, a fost sterilizat și a fost propus pentru adopție.


Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Dragostea deschide granițe. Cum a reușit un câine al străzii să mobilizeze Ministerul Afacerilor Externe din România și Ambasada R. Moldova în țara vecină (FOTO)

Dragostea deschide granițe. Cum a reușit un câine al străzii să mobilizeze Ministerul Afacerilor Externe din România și Ambasada R. Moldova în țara vecină (FOTO)

Câinele, găsit fără labe, a fost transportat și operat la București. Medicul veterinar: „E un cățel foarte special” (FOTO, VIDEO)

Câinele, găsit fără labe, a fost transportat și operat la București. Medicul veterinar: „E un cățel foarte special” (FOTO, VIDEO)

Peste 2.700 de oameni au semnat o petiție în care cer pedepse pentru persoana care a maltratat câinele găsit fără labe

Peste 2.700 de oameni au semnat o petiție în care cer pedepse pentru persoana care a maltratat câinele găsit fără labe

Un bărbat a cheltuit 6 milioane de dolari pentru a le mulțumi celor care i-au salvat câinele de la moarte

Un bărbat a cheltuit 6 milioane de dolari pentru a le mulțumi celor care i-au salvat câinele de la moarte

Apostilarea actelor la Ministerul Justiției se va face și printr-o programare online

Apostilarea actelor la Ministerul Justiției se va face și printr-o programare online

Salariul brut al judecătorilor Curții Constituționale a fost aproape dublat. Stamate: „CC e fundamentul apărării democrației”

Salariul brut al judecătorilor Curții Constituționale a fost aproape dublat. Stamate: „CC e fundamentul apărării democrației”

Advertoriale
Cum aveți grijă de piele după ce purtați masca de protecție. Sfatul specialistului Herbalife

Cum aveți grijă de piele după ce purtați masca de protecție. Sfatul specialistului Herbalife

Ce noutăți aduce Startup Moldova Summit 2021 pentru comunitatea locală de antreprenori și startupuri

Ce noutăți aduce Startup Moldova Summit 2021 pentru comunitatea locală de antreprenori și startupuri

OTP Bank cumpără filiala albaneză Alpha Bank

OTP Bank cumpără filiala albaneză Alpha Bank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    O minoră a cerut ajutor într-o farmacie, speriată de un bărbat care ar fi urmărit-o. Intervenția oamenilor legii (VIDEO)
  • 2
    Scoaterea Partidului Șor în afara legii? Cum ar fi posibil. Răspunsul politicienilor
  • 3
    Ultima oră! Alerta cu bombă la Președinție - falsă (UPDATE)
  • 4
    Călătoriile cu trenul ar putea fi subvenționate pentru mii de tineri din Iași, Chișinău și Odesa
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.