În primele trei luni de la începutul anului curent, asigurătorii au obținut un profit de 22,8 milioane de lei, fiind mai scăzut decât în aceeași perioada a anului trecut, când acesta a atins cifre de 31,9 milioane de lei. Astfel, în perioada ianuarie-martie 2020 profitul până la impozitare s-a redus cu aproape 30% comparativ cu perioada respectivă a anului precedent. Datele se arată în comunicatul emis de Biroul Național de Statistică.
Scăderea profitului a urmat după ce s-au redus veniturile și cheltuielile asigurătorilor în raport cu perioada respectivă a anului 2019. Totalul veniturilor a constituit 579,3 milioane de lei, cu 10,4% mai puțin decât în 2019, iar cheltuielile – 556,5 milioane de lei, respectiv cu 9,5 % mai puțin.
Despăgubirile și indemnizațiile de asigurare plătite în ianuarie-martie au însumat cca 187 milioane de lei și s-au redus cu 9,5% în raport cu achitările efectuate în perioada corespunzătoare ale anului 2019.
Cea mai mare sumă din despăgubirile și indemnizații de asigurare plătite le-au constituit asigurările generale, cele de răspundere civilă auto (RCA), urmate de asigurări de vehicule terestre și asigurări de sănătate.
Astfel, în ianuarie-martie 2020, primele brute au constituit 339,5 milioane de lei, fiind în descreștere cu puțin peste un procent față de primele brute subscrise în perioada respectivă a anului precedent.
Datele emise de Biroul Național de statistică nu includ informații din raioanele din partea stângă a Nistrului și cele din municipiul Bender.
Vezi și aceste știri

Agricultorii și reprezentanții companiilor de asigurări, la masa de discuții. Care sunt cele mai mari probleme semnalate

Patru luni ale anului au adus venituri de 1,6 miliarde de lei în fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală
