Ministrul Economiei, despre activitatea businessului pe timp de pandemie: Numărul cererilor depuse online a crescut cu 40%

Ministrul Economiei, despre activitatea businessului pe timp de pandemie: Numărul cererilor depuse online a crescut cu 40%

De de la declanșarea crizei în sănătate care a adus cu sine restricții de activitate în sectorul economic, mulți antreprenori s-au văzut nevoiți să se reorienteze pe online. Dovadă sunt și cererile pentru obținerea actelor permisive depuse la Ghișeul unic. Potrivit șefului de la Economie, Sergiu Railean, în doar două luni, numărul solicitărilor depuse online au crescut cu 40%.

Dle ministru, la începutul crizei, ați îndemnat agenții economici să-și treacă vânzările online. Ce reacție ați observat?

Mă bucur să constat că în domeniile în care această trecere este posibilă cu resurse mici, lucrurile s-au mișcat mai repede, reacția multor sectoare însă abia urmează să o estimăm, întrucât procesele de business solicită și operațiuni fizice. Avem 400 de întreprinderi care au magazine online operaționale în Moldova, iar în ultimele două luni numărul acestora a crescut, numărul total de exportatori fiind cca 3 mii de întreprinderi.  

Cert este că multe procese s-au transferat online. Restricțiile de circulație și de activitate au impulsionat agenții economici să folosească online unele instrumente pe care le oferă Guvernul. Este vorba despre Sistemul Informațional Automatizat pentru gestionarea și eliberarea actelor permisive (SIA GEAP), cunoscut mai mult ca Ghișeul unic pentru acte permisive. Anterior, colegii se gândeau cum să încurajeze agenții economici să utilizeze acest Ghișeu unic online, pentru că doar cca 30% din solicitări veneau electronic, restul fiind în continuare depuse fizic la sediul diferitor instituții. După declanșarea pandemiei am constatat că 75% din cereri au început să vină anume online, iar numărul total de cereri depuse s-a redus cu doar 30%. Astfel, agenții economici au depășit inerția de a merge fizic la un funcționar, trecând la utilizarea instrumentelor electronice puse la dispoziție de Guvern.

Aveți deja estimări ale rezultatelor obținute în urma implementării Ghișeului unic?

Dacă acum câțiva ani, pentru obținerea celor 416 acte permisive agenții economici cheltuiau cca 200 de milioane de lei anual, inclusiv milioane de ore-om lucrate, reducerea numărului de acte permisive și implementarea Ghișeului unic trebuie să reducă aceste costuri cu cca 60 de milioane de lei anual. De la lansare până la finele lunii aprilie a acestui an, prin intermediul Ghișeului unic au fost depuse aproape 43 de mii de solicitări și eliberate 32254 de acte permisive.

Pe perioada restricțiilor de activitate în perioada situației de urgență, numărul de cereri depuse online a crescut de la 30% la 70%.

Care sunt cele mai solicitate acte permisive?

Constatăm că și aici este aplicabil principiul Paretto sau regula 20/80. În cazul nostru 80% dintre toate solicitările sunt pentru 20% din serviciile prestate. Ca să le luăm pe rând, cele mai multe  solicitări de procesare sunt legate de notificarea în comerț în gestiunea APL-lor. Aici, SIA GEAP  s-a impus ca ghișeu unic, fiind depuse 9984 notificări pe parcursul anului  curent. Statisticile pe 2020, desigur, vor fi afectate de situația de urgență, dar sperăm ca agenții economici să-și recupereze cât mai curând veniturile ratate și să revină la o anumită normalitate, inclusiv prin trecerea online a mai multor activități.

Alte acte permisive cu pondere mare solicitate prin SIA GEAP sunt cele eliberate de Agenţia Servicii Publice, Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale şi Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică.

La finele lunii aprilie ați anunțat despre un program de digitizare a tuturor proceselor economice - E-economy. Ce presupune mai exact această platformă?

Peste 75% din populație folosește internetul, atât prin rețele de fibră optică, cât și internetul mobil, iar peste 98% din localități au acces la fibră optică și Internet mobil de înaltă capacitate. Deci, în Moldova există condițiile de infrastructură ca afacerile să-și găsească clienții și cumpărătorii în mediul online. În acest sens, am lansat recent ideea Programului E-Economy, în câteva zile vom pune în discuție cu mediul de afaceri primul proiect al Foii de parcurs pe digitizare.

Documentul va include măsuri de facilitare a interacțiunii și tranzacționării la distanță. Vor fi digitizate schimburile informaționale dintre sectorul public și cel privat și stimulate plățile electronice. De asemenea, va fi lansată o platformă digitală care va asigura schimbul liber de forță de muncă între companii.

În cadrul Programului de digitalizare a IMM-urilor, antreprenorii vor avea acces la un buget de 20 de milioane de lei, prin fondurile gestionate de ODIMM, pentru accesarea instrumentelor de comerț electronic, inclusiv a noilor proiecte web de rezervare directă pentru pensiunile agroturistice. Am discutat cu partenerii externi să extindem accesul la fonduri și sperăm să oferim suficient sprijin întreprinderilor pentru a se reinventa în mediul online, inclusiv cu sprijinul comunității IT din țară, care este una foarte competitivă și poate oferi soluțiile tehnologice necesare.

Ce este Ghișeul unic

Ghișeul unic se înscrie în conceptul de reformare a sistemului de reglementare a activităților de antreprenoriat. După intrarea în vigoare a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, autoritățile s-au angajat să implementeze reguli europene în mai multe domenii. Ghișeul unic, online, pentru actele permisive este unul dintre exemple. Acesta a fost dezvoltat împreună cu specialiștii de la Banca Mondială, prin intermediul Proiectului de Ameliorare a Competitivității.

La baza reformei este Legea 160 din 2011, privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător. Aceasta stabilește lista actelor permisive și modul de eliberare a acestora. Un număr considerabil de acte normative au fost anulate prin Ghilotina actelor permisive, iar în urma ultimei etape a reformei cadrului de reglementare, din peste 400 de acte permisive au rămas în vigoare 151, care sunt eliberate de 30 de autorități emitente. Pentru toate aceste acte au fost elaborate „pașapoarte”, care descriu clar procesele şi cerinţele pentru obţinerea lor. Astfel, agenții economici pot vedea acum, înainte să depună o cerere de autorizare, care vor fi etapele de procesare a documentului, iar ulterior să urmărească online la ce etapă se află actul și când îl pot primi. De asemenea, portalul servicii.gov.md, care este interfața Ghișeului unic, permite autorităților să vizualizeze alte acte necesare eliberării actului permisiv din bazele de date cu acces public. Anterior, aceste acte erau solicitate de la agenții economici, iar aceștia erau nevoiți să le colecteze de la toate instituțiile.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
 Ghișeul unic pentru oamenii de afaceri - căi mai simple, rezultate mai bune

Ghișeul unic pentru oamenii de afaceri - căi mai simple, rezultate mai bune

INFOGRAFIC. Șase avantaje ale Ghișeului unic pentru oamenii de afaceri

INFOGRAFIC. Șase avantaje ale Ghișeului unic pentru oamenii de afaceri

VIDEO. „Totul va fi online”. Ceban vrea digitalizarea ședințelor CMC și un ghișeu unic de deservire a populației

VIDEO. „Totul va fi online”. Ceban vrea digitalizarea ședințelor CMC și un ghișeu unic de deservire a populației

Advertoriale
Cărturești la Muzeu: o nouă librărie Cărturești se deschide în centrul capitalei, în cadrul Muzeului Național de Istorie

Cărturești la Muzeu: o nouă librărie Cărturești se deschide în centrul capitalei, în cadrul Muzeului Național de Istorie

INTERVIU | E-semnătura, serviciile online și votul electronic. Despre digitalizare, cu vicepremierul Iurie Țurcanu (VIDEO)

INTERVIU | E-semnătura, serviciile online și votul electronic. Despre digitalizare, cu vicepremierul Iurie Țurcanu (VIDEO)

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Maia Sandu, Igor Dodon și Ilan Șor, în topul celor mai de încredere politicieni. Andrei Spînu, la același nivel de activitate cu Ion Ceban
  • 2
    Explicația Maiei Sandu pentru creșterea bugetului pentru președinție (VIDEO)
  • 3
    Anchetă internă la Moldovagaz. Distribuitorii au inclus în facturi mii de metri cubi de gaz care nu au fost consumați
  • 4
    De pensionare anticipată vor beneficia în jur de 5.000 de persoane anul viitor. Criticile aduse acestei facilități
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.