Procurorii din țară se vor întâlni în ședință. Data întrunirii, stabilită de CSP

Procurorii din țară se vor întâlni în ședință. Data întrunirii, stabilită de CSP

Adunarea Generală a Procurorilor va avea loc pe 1 iulie 2020. Data a fost stabilită de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), astfel încât să fie aleși noi membri în colegiile din subordinea instituției.

„Se vehiculează că, în plină pandemie, se convoacă Adunarea Generală a Procurorilor. Conform hotărârii Comisiei extraordinare de sănătate publică, starea de urgență a fost stabilită până la 30 iunie 2020. Conform actelor normative, suntem restricționați de termeni legali. În cazul expirării mandatelor CSP sau a colegiilor acestuia, Consiliul anunță data ședinței cu 30 de zile înainte de expirarea mandatului. La 1 august 2020, expiră mandatul la colegiile din subordinea CSP. În cazul în care Comisia extraordinară se sănătate publică va hotărî că starea de urgență trebuie prelungită, CSP se va conforma și va fixa data adunării conform acestei hotărâri”, a declarat președinta Consiliul Superior al Procurorilor, Angela Motuzoc.

Amintim că ultima Adunare Generală a Procurorilor a avut loc pe 28 februarie 2020. Atunci, noul procuror general, Alexandr Stoianoglo, a venit cu un discurs critic în fața acuzatorilor de stat.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
RAPORT: În 2019, numărul procurorilor eliberați din funcție a crescut cu peste 40%. Vezi sesizările depuse împotriva acestora

RAPORT: În 2019, numărul procurorilor eliberați din funcție a crescut cu peste 40%. Vezi sesizările depuse împotriva acestora

Stoianoglo, cu discurs critic în fața procurorilor: „Să ne rupem definitiv de trecut, dar să nu uităm lecțiile”

Stoianoglo, cu discurs critic în fața procurorilor: „Să ne rupem definitiv de trecut, dar să nu uităm lecțiile”

Guvernul Chicu vrea să taie din pensiile judecătorilor și procurorilor, pentru „a asigura principiul egalității”

Guvernul Chicu vrea să taie din pensiile judecătorilor și procurorilor, pentru „a asigura principiul egalității”

Advertoriale
Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Maia Sandu, despre un eventual atac asupra Ucrainei din direcția regiunii transnistreane: „Noi monitorizăm foarte serios situația”
  • 2
    Ultima oră! Gazul metan s-a scumpit și a depășit 17 lei
  • 3
    Reguli, dar nu pentru toți. La Orhei școlile vor activa cu prezența fizică. Se permit nunțile și cumetriile
  • 4
    Un parc fotovoltaic va fi construit la Sîngerei. Circa 900 de gospodării vor consuma energie electrică regenerabilă
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.