„În cazurile în care au avut de pătimit persoanele și conducătorii care erau în stare de ebrietate au fost inițiate procese penale, iar în cele soldate cu pagube materiale s-au emis decizii de sancționare a șoferilor cu amenzi în mărime de la 900 de lei până la 1.500 de lei, cu aplicarea punctelor de penalizare”, a menționat Direcția municipală de poliție într-un comunicat.
Pentru prevenirea accidentelor rutiere, oamenii legii vin cu următoarele recomandări:
Dacă ați consumat băuturi alcoolice, nu urcați la volanul unității de transport, pentru a nu pune în pericol viața celor din jur cât și a dumneavoastră;
Evitați efectuarea unor manevre riscante şi a depăşirilor neregulamentare;
Manifestați prudență sporită în trafic;
Prealabil schimbării direcției de mers sau a benzii de deplasare, asigurați-vă;
Reduceți viteza în locurile semnalate de indicatoarele rutiere şi, în special, la trecerile de pietoni, în zonele aglomerate, în apropierea şi la traversarea intersecţiilor, la depăşirea mijloacelor de transport oprite în staţii.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.