Șefa cabinetului vicepreședintelui Parlamentului Alexandru Slusari a fost diagnosticată pozitiv la COVID-19. Anterior, Maria Ambros a fost testată negativ și s-ar fi putut infecta în urma unei vizite în Briceni, a confirmat pentru AGORA, Slusari. Totodată, socialistul Bogdan Țîrdea anunță despre infectarea unui consilier al altui vicepreședinte - Vlad Batrîncea.
Rezultatele testelor în cazul Mariei Ambros au venit în jurul orei 9:00, la 28 mai. „Maria Ambros este în autoizolare și nu manifestă simptome. Ultima oară am comunicat cu ea acum șase zile. Dumneaei a fost o săptămână în urmă la Briceni. Presupun că acolo s-ar fi putut infecta. Urmează să fie stabilit cercul de persoane cu care a contacta”, a spus vicepreședintele Parlamentului.
Totodată, Slusari a menționat că rezultatele testelor sale sunt negative.
Informațiile au fost confirmate și de Parlament. „Persoana este asimptomatică și s-a adresat la medicul de familie pentru monitorizare ulterioară”, se arată într-un comunicat.
De altă parte, deputatul Bogdan Țîrdea anunță că ar fi infectat și un consilier al vicepreședintelui Parlamentului Vlad Batrâncea. AGORA a încercat să-l contacteze telefonic, însă deputatul Vlad Batrîncea nu a răspuns la apel pentru a confirma cele menționate.
Amintim că joi, pe 21 mai, în plenul Parlamentului s-a anunțat că deputatul PD Eugeniu Nichiforciuc s-a infectat cu noul tip de coronavirus. Vestea a fost dată de Dumitru Diacov, care a subliniat că Nichiforciuc a fost miercuri la ședința fracțiunii.
Pe 22 mai, președinta Legislativului, Zinaida Greceanîi, a semnat o dispoziție potrivit căreia deputații moldoveni trebuie să se autoizoleze la domiciliu.
La scurt timp, s-a anunțat că deputații și membrii Secretariatului Parlamentului vor fi testați la COVID-19, confirm unui grafic. Iar la 27 mai, deputatul Sergiu Sîrbu informa că el colegii săi din Pro Moldova s-au testat la COVID-19, iar rezultatele au ieșit negative.
În pofida cazurilor pozitive de COVID-19 înregistrate în rândul angajaților Legislativului, la 27 mai Platforma DA cerea reluarea ședințelor plenare ale Parlamentului R. Moldova. Declarația a fost făcută de liderul formațiunii, Andrei Năstase, care susține că situația în care deputații sunt nevoiți să se autoizoleze a fost creată artificial. Năstase îndeamnă parlamentarii testați negativ la COVID-19 să se alăture inițiativei.
Inițiativa a fost susținută și de colegii din PAS. Fracțiunea cere la 28 mai, convocarea deputaților în ședință, astfel încât să fie adoptate legile ce condiționează debursarea celei de-a doua tranșe din asistența macrofinanciară. „Dacă vrem să căutăm soluții, și nu scuze, putem face ședința Parlamentului și într-o sală mai mare, cum ar fi Palatul Național, Palatul Republicii sau chiar afară, în parcarea Parlamentului”, a declarat deputatul Mihail Popșoi.
Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!
Vezi și aceste știri

Toți deputații vor fi testați la COVID-19. Printre cei supuși riscului de infectare sunt și cinci miniștri

Deputații din Platforma DA au trecut testele la coronavirus. Slusari anunță rezultatele

Deputații PAS cer reluarea ședințelor: „Putem face ședința afară, în parcarea Parlamentului”

Platforma DA cere reluarea ședințelor Parlamentului. Năstase: Îndemn deputații care au trecut testul COVID-19 să se alăture demersului

Miniștrii care au participat la ședința fracțiunii PDM s-au testat la coronavirus. Ce spun rezultatele

Nichiforciuc a publicat rezultatul pozitiv al testului de COVID-19. L-a realizat în ziua ședinței partidului la care a participat (DOC)
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe
