Ministerul Afacerilor Externe prezintă informații privind alertele de călătorie în 37 de state ale lumii. Aceasta în contextul în care țările își schimbă regulile privind regimul de călătorii sau relaxează restricțiile.
Alertele de călătorie includ informația cu privire la menținerea sau încetarea stării de urgență, regulile și restricțiile de călătorie pe cale aeriană, terestră, feroviară, excepțiile privind tranzitul, precum și alte informații relevante. Lista ambasadelor și consulatelor R. Moldova, unde sunt incluse datele privind site-urile oficiale și paginile de facebook, poate fi accesată AICI.
Restricții de călătorie în România
Potrivit datelor actualizate la 26 mai, autoritățile din România informează că începând cu data de 18 mai a fost instituită starea de alertă în țară pe o durată de 30 de zile.
Pe cale terestră se menține închiderea temporară, totală sau parțială, la frontiera României cu Republica Moldova: Rădăuți-Prut, județul Botoșani și Oancea, județul Galați.
Pentru toate persoanele care vin în România din străinătate se instituie măsura carantinării, izolării la locuința sau locația declarată de persoana în cauză, împreună cu colocatarii, inclusiv familia sau aparținătorii, după caz.
Persoanele care nu au posibilitatea îndeplinirii condițiilor pentru carantina/izolarea la locuință/altă locație sau care solicită acest lucru pentru a nu își expune familia pot opta pentru măsura carantinei instituționalizate, în spații special destinate puse la dispoziție de autoritățile administrației publice locale. Vezi aici excepțiile și alte reguli.
Restricții de călătorie în Ucraina
În perioada 22 mai-22 iunie curent, în Ucraina va fi aplicată cea de-a doua etapă a carantinei adaptive, care prevede relaxarea treptată a mai multor restricții.
Poliția de Frontieră informează la 29 mai că, își reiau activitatea mai multe puncte de trecere situate la frontiera cu Ucraina:
PTF comun Palanca-Maiaki-Udobnoe (rutier/internațional);
PTF Ocnița - Sokireanî (rutier/internațional);
PTF Larga - Kelmențî (rutier/internațional);
PTF Larga - Kelmențî (fero/internațional);
PTF Criva - Mamaliga (fero/internațional);
PTF Basarabeasca - Serpniovo (fero/internațional).
Mai multe informații pot fi accesate aici.
Restricții de călătorie în Italia
Începând din 18 mai 2020, Guvernul Italiei a anunțat că se reiau activitățile comerciale cu amănuntul, precum și barurile, restaurantele cu servirea pe loc, unitățile balneare, centrele estetice și frizeriile, dar și activitatea muzeelor și bibliotecilor, cu respectarea strictă a protocoalelor de siguranță specifice. La fel, este permisă oficierea slujbelor religioase în prezența credincioșilor, în conformitate cu protocoalele de siguranță stabilite.
Pentru a intra în Italia persoanele trebuie să demonstreze motive întemeiate legate de sănătate, muncă sau necesitate absolută. Prin „necesitate absolută” se înțelege revenirea la casa proprie a celor care nu au unde să locuiască în locul unde se aflau temporar la data de 22 martie. Prin urmare, pot intra în Italia doar cei ce au reședință legală în această țară - posesorii unui permis de ședere sau reședință, sau motive de sănătate și de muncă.
Vezi aici setul de acte necesare pentru a traversa frontier.
Excepții de la regulile de intrare în țară sunt pentru: muncitorii transfrontalieri, personalul sanitar, echipajul transportatorilor de pasageri sau de mărfuri.
Restricții de călătorie în Rusia
Ambasada atrage atenția cetățenilor Republicii Moldova asupra faptului că transportul internațional aerian, terestru și feroviar, în corespundere cu deciziile autorităților Federației Ruse, rămân sistate, pe o perioadă nedeterminată de timp.
Concomitent, pe perioada stării de alertă, masca și mănușile de protecție trebuie purtate în orice spațiu public închis, spații comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă, pe toată durata prezenței în oricare din spațiile închise ale incintei. Persoanele trebuie să se afle minim la 2 metri distanță unul de altul, în incinta instituțiilor și a locurilor publice.
Pe teritoriul Federației Ruse, parcurile, cafenelele, restaurantele, frizeriile, centrele comerciale, altele decât cele, care vând produse alimentare rămân a fi închise, pe o perioadă nedeterminată. Unele unități comerciale cu profil de cazare activează. Vezi aici mai multe detalii.
Alertele de călătorie pentru statele de acreditare:
Pentru detalii despre regulile impuse în cele 37 de țări, treceți printr-un clic pe titlul statului pe pagina misiunilor diplomatice unde sunt oferite informații detaliat.
Grecia, Germani, Belgia, Belarus, Ungaria, Slovenia, Croația, Bosnia și Herțegovina, Canada, Elveția, Turcia, Ucraina, Portugalia, Marea Britanie, România, Rusia, Franța, Cehia, Letonia, Italia, Bulgaria, Suedia, Finlanda, Norvegia, Islanda, Estonia, Israel, Japonia, Polonia, Australia, Lituania, SUA, SPANIA, OLANDA, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Irlanda.
Ținem să atenționăm despre faptul că informațiile periodic se actualizează. Astfel, pentru date veridice accesați repetat paginile Misiunile Diplomatice și Oficiile Consulare ale Republicii Moldova.
Vezi și aceste știri

Primele schimburi comerciale de energie electrică cu Ucraina și R. Moldova încep pe 30 iunie pe interconexiunea dintre Ucraina și România

Lituania a interzis importurile de gaze naturale din Rusia
