Donald Trump: „SUA încetează orice relație cu Organizația Mondială a Sănătății”. Accesul chinezilor pe teritoriul Americii, blocat

Donald Trump: „SUA încetează orice relație cu Organizația Mondială a Sănătății”. Accesul chinezilor pe teritoriul Americii, blocat

Statele Unite ale Americii au încetat orice relație cu Organizația Mondială a Sănătății. Anunțul a fost făcut de liderul de la Casa Albă, Donald Trump, citat de CNN. Se întâmplă după ce SUA a amenințat de mai multe ori OMS, acuzând-o, încă de la începutul pandemiei, că este prea indulgentă cu Beijing-ul.

„Deoarece nu au reuşit să facă reformele necesare şi cerute, vom pune capăt astăzi relaţiei noastre cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi vom redirecţiona aceste fonduri către alte nevoi de sănătate publică urgente şi mondiale care merită”, a declarat Trump într-o conferință de presă.

Liderul de la Washington susține că lumea are nevoie de răspunsuri din partea Chinei cu privire la coronavirus.

Publicitate

„Oficialii chinezi au ignorat obligațiile de raportare față de OMS când virusul a fost descoperit pentru prima dată de autoritățile chineze. Așa, au fost luate nenumărate vieți și au fost provocate uriașe probleme economice la nivel global”, a mai spus Trump.

America a sistat contribuția SUA la bugetul OMS încă de pe 15 aprilie. De asemenea, Trump a anunțat că Statele Unite ale Americii suspendă intrarea pe teritoriul lor a cetăţenilor chinezi care are prezenta un potențial risc pentru sănătate.

Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal