Încă o trecere subterană din capitală intră în reparație. Este vorba despre pasajul de pe strada Alecu Russo din sectorul Râșcani. Anunțul a fost făcut de primarul general, Ion Ceban, pe pagina sa de Facebook. Edilul a precizat că lucrările de reparație sunt preconizate să înceapă săptămâna viitoare.
„Acolo sunt aproape finalizate lucrările de demontare şi evacuare a unităţilor de comerţ care luau o mare parte din spațiu. Reparația va dura circa 1,5 luni, iar pasajul subteran va deveni unul pietonal. Agenţii economici au fost evacuaţi, iar în urma discuţiei pe care am avut-o cu aceştia, am propus alte locații unde își pot continua activitatea, una dintre ele fiind Piaţa Centrală”, a scris primarul.

Totodată, Ceban a precizat că a solicitat ca în perioada lucrărilor de reparaţie a subteranei, să fie amenajată o trecere provizorie de culoare galbenă, pentru pietonii care traversează zona.

Aceasta urmează să fie amenajată în preajma staţiei de aşteptare a transportului public de pe strada Alecu Russo.
Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!
Vezi și aceste știri

Arendași ai subteranelor din capitală, la ședința CMC: „Oameni în mască au început să demoleze chioșcurile și să arunce bunurile afară”

Ceban spune că va reconstrui trecerile subterane în mai puțin de patru ani

Sectorul Buiucani, parțial în beznă. Două cabluri subterane au fost afectate, inclusiv unul de la RTEC

Nu acceptă, nici nu respinge. Ceban, despre propunerea PP Șor de a repara mai multe treceri subterane

O nouă alertă la Comrat. Un necunoscut a avertizat că Liceul „Gavriil Gaidarji” ar fi minat (FOTO)
