NASA reia cea mai importantă lansare din lume și trimite în spațiu prima misiune cu echipaj uman (VIDEO LIVE)

NASA reia cea mai importantă lansare din lume și trimite în spațiu prima misiune cu echipaj uman (VIDEO LIVE)

După ce, miercuri, prima misiune în spațiu cu echipaj uman realizată de Agenția Spațială Americană în parteneriat cu o compania privată a fost amânată, pe ultima sută de metri, din cauza vremii nefavorabile, NASA nu se lasă și revine în această seară cu o nouă tentativă.

Misiunea Demo-2 are un echipaj format din doar doi astronauţi, ambii comandanţi. Bob Behnken şi Doug Hurley sunt veterani ai corpului NASA de astronauţi, fiecare cu câte două misiuni spaţiale la activ.

În cadrul misiunii Demo-2, capsula Crew Dragon va ajunge la staţia spaţială la aproximativ 19 ore după lansare.

După aprinderea motoarelor, capsula Crew Dragon va ave anevoie de 12 minute pentru a se poziţiona pe orbita sa iniţială. Prima treaptă a rachetei Falcon 9 va ateriza în mod controlat pe o barjă cu pilot automat din Atlantic, urmând să fie reutilizată.

Apoi, Crew Dragon va petrece aproximativ 12 ore urmărind staţia orbitală, mărindu-şi gradual orbita până la altitudinea de 400 de kilometri unde se află laboratorul spaţial.

Dacă totul va decurge conform planului, Crew Dragon va andoca la ISS joi, 28 mai, la ora 15:29 GMT. Capsula se va alinia pentru andocarea la portul modulului Harmony al ISS. Deşi Crew Dragon este concepută să poată andoca în mod autonom, Douglas Hurley va prelua comanda manual pentru a testa sistemele de zbor ale vehiculului.

Deocamdată nu se știe cât va dura misiunea. NASA şi SpaceX nu au dat publicităţii o dată exactă pentru revenirea pe Pământ a capsulei Crew Dragon şi încheierea misiunii Demo-2. Se ştie însă că misiunea va dura cel puţin o lună şi cel mult 4 luni. Durata sa exactă depinde de mai mulți factori.

Cei doi piloţi ai NASA care vor urca la comanda capsulei Crew Dragon vor dispune de noi costume spaţiale concepute tot de compania lui Elon Musk, SpaceX.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.