Tranzacție de 10 mlrd de dolari: Americanii de la Intel vor să preia compania rivală

Tranzacție de 10 mlrd de dolari: Americanii de la Intel vor să preia compania rivală
Foto: valuewalk.com


Compania americană Intel, cel mai mare producător de microprocesoare din lume, este în discuţii pentru cea mai mare achiziţie din istoria sa - preluarea companiei rivale Altera care produce cipuri pentru echipamente de reţea şi maşini, în cadrul unei tranzacţii care ar putea avea o valoare de peste 10 miliarde de dolari, scrie Wall Street Journal, citat de zf.ro.

Achiziţia ar demonstra determinarea noului CEO al Intel, Brian Krzanich, de a extinde businessul companiei către noi segmente de piaţă, pe măsură ce vânzările de computere personale - principalul business al firmei - nu mai sunt un motor de creştere.

Deşi are o poziţie dominantă pe acest segment de piaţă, Intel s-a adaptat mai greu decât competitorii săi la migraţia utilizatorilor spre echipamente mobile precum smartphone-urile şi tabletele. Veniturile Altera au crescut anul trecut dublu faţă de cele ale Intel (12% faţă de 6%) până la aproape 2 mld. dolari. Intel a avut venituri de 56 mld. dolari anul trecut. 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Judocanul Denis Vieru a câștigat aurul la Grand Prix-ul de la Zagreb (VIDEO)

Judocanul Denis Vieru a câștigat aurul la Grand Prix-ul de la Zagreb (VIDEO)

Parlamentul a extins lista legilor care, până la finele anului curent, vor fi supuse analizei ex-post

Parlamentul a extins lista legilor care, până la finele anului curent, vor fi supuse analizei ex-post

Italia recunoaște certificatele de vaccinare emise în R. Moldova. Ce informații trebuie să conțină documentul

Italia recunoaște certificatele de vaccinare emise în R. Moldova. Ce informații trebuie să conțină documentul

Advertoriale
Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Dumitru Pulbere revine temporar în cadrul CSP. Curtea Constituțională a suspendat decretul președintei Sandu
  • 2
    Directorul adjunct al ANP, învinuit de „păstrarea ilegală a munițiilor” și „păstrarea neglijentă a armelor de foc și a munițiilor” a fost achitat
  • 3
    Prețul la carburanți: Motorina se scumpește, iar benzina se ieftinește. Iată plafonul stabilit de ANRE
  • 4
    Focar în trafic! Soluțiile chișinăuienilor pentru ambuteiajele din centrul capitalei: Fără construcții multietajate și cu piețe în afara orașului (VIDEO/FOTO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.