Comisia Electorală Centrală (CEC) propune scurtarea timpului votării din ziua alegerilor cu două ore. Cetățenii ar urma să se prezinte la urne de la ora 08:00 până la 20:00. Este doar una dintre propunerile care se regăsește într-un proiect aprobat la ședința CEC din 2 iunie, care urmează a fi expediat Guvernului și Parlamentului.
În prezent, alegătorii își pot exprima dreptul la vot de la ora 07:00 până la 21:00.
Deși raportorul proiectului a spus că acesta este unul „vast”, propunerile CEC, care nu sunt publicate pe site-ul instituției, nu au fost prezentate în cadrul ședinței.
„S-a modificat capitolul referitor la răspunderea juridică, verificarea listelor, observatori. Proiectul e vast, cred că toți l-au citit. […] Au fost operate modificări la articolul 69, ce ține de reflectarea în mass-media. La fel, au fost propuse modificări la Codul Contravențional și la Codul serviciilor audiovizuale”, a menționat raportorul Vasile Gafton.
„M-am așteptat că proiectul va fi discutat și examinat la modul cel mai serios. Proiectul s-a limitat nici la o prezentare clară a celor ce se includ în el. Sunt zeci de propuneri din partea societății civile. În mod normal, raportorul spune de ce o propunere nu a fost inclusă în proiect. CEC a stat câteva luni pe scaune, a așteptat propuneri și a acceptat ceea ce îi place. Am stat pasiv să mă uit la ce se discută. Pe ei îi interesează doar să beneficieze de garanțiile unei legi, care nici nu îi vizează”, a spus membrul CEC Sergiu Gurduza.
Menționăm că, pentru modificarea Codului Electoral, este nevoie de votul Parlamentului.
Vezi și aceste știri

Dodon: Alegerile prezidențiale pot fi anulate. Ce spune președintele despre organizarea scrutinului în două zile (VIDEO)

Platforma DA cere ca alegerile prezidențiale să se desfășoare pe parcursul a două zile

Scenarii alternative de votare pe timp de pandemie: Votul prin poștă, în prealabil sau online
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe
