Franța nu va majora taxele, în ciuda recesiunii economice provocată de COVID-19

Franța nu va majora taxele, în ciuda recesiunii economice provocată de COVID-19

Franța nu va majora taxele, chiar dacă economia țării se confruntă cu o recesiune mai severă decât era estimată. Anunțul a fost făcut de ministrul de Finanţe francez, Bruno Le Maire. 

Economia Franței ar urma să se contracteze anul acesta cu 11%, faţă de un declin de 8% previzionat în aprilie şi faţă de o scădere de 9% prognozată de analişti,  transmite Agerpres.

„În prezent, avem unul din cele mai ridicate sisteme de impozitare din rândul economiilor dezvoltate, deci este logic să nu sporim presiunile asupra francezilor. Da, datoria trebuie achitată, dar nu prin majorarea taxelor - ci prin stimularea creşterii economice", a declarat Le Maire. 

Acesta mizează pe planurile de susţinere a diferitelor sectoare afectate de criză şi pe planul de relansare care urmează să fie anunţat în septembrie.

„Am fost loviţi puternic de virus, am luat măsuri eficiente pentru a proteja sănătatea francezilor, dar economia, practic, s-a oprit timp de trei luni", a declarat ministrul francez. 

Marţi, s-au redeschis aproximativ 300.000 de cafenele, baruri şi restaurante, iar Le Maire a declarat că acestea vor beneficia în continuare de facilităţile incluse în fondul guvernamental de solidaritate până la finele anului.

Franţa este una dintre ţările europene cel mai afectate de pandemie. Până acum au fost înregistrate 189.348 de cazuri şi 28.836 de decese.

Vezi și aceste știri
Casa în care s-a născut Hitler va fi redesenată, pentru a nu atrage extremiștii

Casa în care s-a născut Hitler va fi redesenată, pentru a nu atrage extremiștii

Năstase susține că lista unui nou Cabinet de miniștri este pregătită: „Platforma DA are, în acest moment, cel puțin trei candidați la funcția de premier”

Năstase susține că lista unui nou Cabinet de miniștri este pregătită: „Platforma DA are, în acest moment, cel puțin trei candidați la funcția de premier”

Aproape toată populația din orașul chinez Wuhan a fost testată la COVID-19 în două săptămâni. Iată câte cazuri pozitive au fost confirmate

Aproape toată populația din orașul chinez Wuhan a fost testată la COVID-19 în două săptămâni. Iată câte cazuri pozitive au fost confirmate

Advertoriale
Interviu cu Igor Rosca, director „Rogob”: „Dacă vrei să-ţi ajuţi ţara, nu e numaidecât să faci politică – trebuie doar să faci ceea la ce te pricepi cel mai bine”

Interviu cu Igor Rosca, director „Rogob”: „Dacă vrei să-ţi ajuţi ţara, nu e numaidecât să faci politică – trebuie doar să faci ceea la ce te pricepi cel mai bine”

FinComBank a lansat serviciul „Primeşte transfer Zolotaya Koronа” direct pe cardul tău

FinComBank a lansat serviciul „Primeşte transfer Zolotaya Koronа” direct pe cardul tău

Transferuri bănești direct la cont – un nou serviciu, lansat în țara noastră de Western Union în parteneriat cu Moldova Agroindbank

Transferuri bănești direct la cont – un nou serviciu, lansat în țara noastră de Western Union în parteneriat cu Moldova Agroindbank

DONEAZĂ
Descarcă aplicația AGORA
EMISIUNI
  • PlayGround cu Vitalie Tarlev: Tehnologia 5G în Moldova și planurile operatorilor telecom
    PlayGround cu Vitalie Tarlev: Tehnologia 5G în Moldova și planurile operatorilor telecom
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: „Alo, angajați? Da, ne angajăm răspunderea!” Ce se întâmplă zilele astea în Parlament și de ce asta seamănă cu telefonul stricat?
  • Oameni ca tine: Inna Polișciuc, tânăra care își petrece viața în căutarea cadrului perfect (FOTO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament” cu Vladimir Voronin: Cine-i Ceburașka, paznic la harbuzărie și ce crede ex-președintele despre tușonka de la Condrița (AUDIO)
  • Oameni ca tine: A transformat dragostea pentru gătit în artă. Povestea Tatianei Raețcaia, tânăra care a înnebunit bucureștenii cu gustul deliciilor moldovenești (VIDEO, FOTO)
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • Grădinițele, taberele de vară și sanatoriile din stânga Nistrului își reiau activitatea...
  • Kristina Asmus a dezvăluit secretul tenului perfect și a vorbit despre tabuurile sale
Cele mai populare
  • 1
    A renunțat să mai renunțe la mandat. Demisia lui Gațcan din Parlament a dispărut de pe ordinea de zi a ședinței plenare
  • 2
    Premier mort, după ce i s-a făcut rău în ședința de guvern. Era candidat și la alegerile prezidențiale
  • 3
    „Ne întâlnim cu familiile, bineînțeles”. Răspunsul lui Chicu despre relația sa cu Dodon
  • 4
    Mai călătorim anul acesta? Ce restricții de circulație mai sunt în vigoare și în ce țări pot merge moldovenii (HARTĂ INTERACTIVĂ)
Autentificare