Războiul din filme: Realitate sau Propagandă și cum scăpăm de etichetele unei istorii în alb-negru (VIDEO)
În urmă cu 75 de ani omenirea reușea să pună capăt unei pagini negre din istoria sa – Al Doilea Război Mondial. Au trecut anii iar lecțiile acelei orori se uită sau mai trist, se rescriu. Care sunt miturile legate de 9 mai? Ce le definește? Cum putem găsi vaccinul eficient împotriva lor? Dacă noi putem rezolva problemele prezentului, uitându-ne în trecut, cum îi putem motiva pe tineri să studieze istoria și să găsească soluțiile? Subiectul a fost discutat în cadrul unei noi dezbateri organizată de postul de radio „Europa Liberă”, în cadrul proiectului „Antinostalgia”.
・
Importanța cunoașterii istoriei și miturile de război
Trăim într-un spațiu în care rescrierea istoriei nu mai impresionează pe nimeni iar în Rusia, acest lucru este deja ceva firesc, într-un stat în care oamenii sunt reduși la tăcere și transformați în niște instrumente docile ale regimului de la putere. Concluzia este una: tinerii de azi trebuie să înțeleagă că istoria, memoriile, miturile sunt folosite cu anumite scopuri, de regulă politice sau ideologice.
Aceste mituri pot fi de diferite tipuri. Vorbim despre miturile care au la bază anumite evenimente, adevărate și mai puțin adevărate, despre stereotipuri, dar mai ales despre tăcerile și omisiunile admise în narațiunea oficială. Prin mit, însă nu trebuie să înțelegem mereu ceva fals sau distrugător.
„În perioada comunistă existau două mituri: Revoluția din 1917 și după 1945, victoria în război. După 1991 când acest mit fondator al Revoluției a fost discreditat Rusia post-sovietică, mai ales după venirea la putere a lui Vladimir Putin din 2000, a rămas cu acest mit fondator extrem de important, care e singura povestire ce îi unește pe majoritatea covârșitoare a rușilor. Atunci când spunem mituri nu e neapărat vorba despre lucruri false. Poate fi vorba despre anumite lucruri care construiesc o anumită memorie, care au o anumită miză politică foarte clară. Miturile pot fi uneori și constructive, cum ar fi cel al rezistenței franceze care a consolidat națiunea franceză după război, pentru că francezii aveau o mare problemă cu istoria lor”, a subliniat istoricul Andrei Cușco.
„Țările ca Moldova sau Ucraina, mai ales Ucraina până în 2014, reprezintă o situație foarte diferită. Avem societăți foarte divizate, polarizate. O parte sunt cei care cred că viitorul Republicii Moldova e legat de UE și putem atinge un nivel de prosperitate numai după ce intrăm în UE, cealaltă parte a societății vede viitorul Republicii Moldova legat de Rusia și modelul în care ei țin minte acest război. Este acel discurs al eroului, al faptelor eroice ale Armatei Roșii, Armatei Sovietice, ca să câștige și să învingă forțele fascismului. Din păcate, în Republica Moldova e mult mai greu ca elitele politice să ajungă la un consens privind identitatea noastră națională, în care parte mergem, și de aceea după aproape 30 de ani de indepență nu știm dacă să ne orientăm spre Est sau spre Vest și oscilăm în continuare.”
Ecaterina Locoman
Autor:
Istoria sau politica celui de-Al Doilea Război Mondial
Din păcate, pe acest subiect locul istoricilor a fost luat de politicieni și propagandiști, care nu fac altceva decât să continue să denatureze adevărul și să facă tot mai grea o posibilă reconciliere istorică.
„Ce ne spun nouă aceste poziții ireconciliabile? Ne spun că ne aflăm într-un adevărat război al memoriei. Pactul Ribbentrop-Molotov este folosit de Rusia și de tabăra adversă ca instrument politic. Asta ne vorbește despre o degradare a discursului public. În Vest, în Occident memoria războiului până în anii 90 și după s-a concentrat pe două fapte: pe natura nazismului și pe Holocaust. În Europa de Est o asemenea viziune nu a fost acceptată imediat fiindcă pentru o mare parte a intelectualilor și elitelor politice, narațiunea era alta, că o ocupație, cea nazistă, a fost înlocuită de cea sovietică și atunci în această regiune a continentului s-a pus accentul pe victimizarea națională. Asta a dus la acest război al memoriei și la această lipsă a dialogului între Rusia și vecinii ei”, a completat istoricul Andrei Cușco.
Recentele declarații ale Președintelui Putin cum că Polonia ar fi vinovată de declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial pot conduce la apariția unei noi crize în relațiile Estului cu Vestul.
„În fapt este o strategie folosită de elitele politice actuale de la Kremlin pentru a absolvi Rusia de vina care i se aduce adesea de către cei din UE că a fost complice cu Germania Nazistă la inițierea celui de-Al Doilea Război Mondial”, a declarat Ecaterina Locoman, lector superior la University of Pennsylvania.
https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Feuropalibera.org%2Fvideos%2F680072249509935%2F&show_text
Profesorul universitar de la Facultatea de Istorie și Geografie a Universității Pedagogice „Ion Creangă”, Andrei Cușco susține că filmele într-adevăr au fost unul dintre cele mai puternice instrumente ale propagandei, dar tot ele au fost cele care au permis strecurarea ideilor care au subminat narațiunea oficială susținută de regim.
„De exemplu, un film „Иди и смотри”, realizat în 1985 de regizorul Elen Krimov, este mult mai mult decât un pur și simplu film ideologic. Cumva în perioada sovietică exista acest discurs absolut dominat și monopolizat de stat, care făcea din războiul URSS contra Germaniei un act de eroism prin excelență, dar existau și anumite devieri de la acest discurs, scriitori precum Astafiev sau Abramov care încercau să recupereze experiența autentică a războiului, adică tragedia, oroare și dezastrul dar în nici un caz eroizarea victoriei.”
Andrei Cușco
Autor:
Tinerii și istoria
Unii tineri consideră că istoria este importantă, dar sunt lucruri mult mai importante care ar trebui să fie studiate. Care este motivul acestui dezinters și cum ar putea să fie ei încurajați să studieze și să cerceteze istoria?
„Cred că ar trebui să fie o politică de stat în care tinerii să fie încurajați să studieze istoria. Să fim cât mai deschiși la cât mai multe alternative, să nu fim dornici să așteptăm o anumită idee hegemonică, cum ar fi că războiul al doilea mondial a fost doar o victorie a URSS”, a punctat Ecaterina Locoman.
Suferința și durerea provocate de război, în opinia profesorului Cușco, sunt mult mai autentice și ar avea un mai mare potențial de a atrage generația tânără și de a o motiva să studieze istoria.
„Una dintre căi ar fi cumva să legăm, aceste evenimente, de experiențele familiale, de experiențele la care au acces personal acești tineri. Problema este că acest război devine, un text, adică o poveste și e foarte greu să păstrăm această memorie locală, neoficială care se transmite prin familii. În cazul Republicii Moldova este că în multe familii există experiența dublă a războiului. O mare parte din bunicii și străbunicii acestor tineri au luptat și în partea sovietică și în cea română. Iată prin accentuarea acestor cazuri, pe care ei le pot înțelege mult mai bine decât ce a înseamnat războiul la nivel geografic, politic sau ideologic, îi putem face pe tineri să înțeleagă că strămoșii lor direcți au fost antrenați în aceste procese pe care nu le puteau controla și la care au fost impuși să participe”, a subliniat istoricul.
https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Feuropalibera.org%2Fvideos%2F913924069029775%2F&show_text
„Acestă nedorință a tinerilor de a studia istoria nu e caracteristică doar societății moldovenești. De exemplu, în SUA se vorbește despre așa-numita „criză a științelor umaniste” în care anumite grupuri politice, chiar Partidul Republican, se promovează o idee ca tinerii să studieze istoria, filosofia sau psihologia. De ce? Este mult mai greu atunci când un tânăr este înarmat cu aceste cunoștințe și înțelegeri ale științelor umanistice. E mult mai greu să îl manipulezi, să-l faci o figură de plastilină. Iar unii politicieni se folosesc de pozițiile lor de conducere, pentru a definanța și a nu pune accent pe istorie, ceea ce cred că e un pericol foarte mare, iar asta arată că ei, politicienii se tem de ceva dacă oamenii ajung să cunoască istoria, dacă oamenii înțeleg și pot face legături”, a conchis Ecaterina Locoman.
Etichetele războiului: După 75 de ani – cum scăpăm de ele?
Soluția pentru a ieși din acest cerc este din nou, prezentarea unei istorii bazate pe adevăr, care să admită toate evenimentele bune sau rele care i s-au întâmplat poporului nostru.
Publicul lar,g din păcate, este obișnuit cu istorie în alb-negru, din păcate istoria reală, niciodată nu e despre băieții buni sau cei răi, este despre faptul că aceiași comunitate putea fi în același timp victimă dar și călău.”
Andrei Cușco
Autor:
Învățarea istoriei cere un efort, de citire, de gândire, de a nu fi de acord, de a-ți asuma responsabilitatea înaintașilor tăi și tânărul din era tehnologiei care vreau să trăiască frumos, să se întâmple lucrurile repede și frumos și așa cum își dorește, renunță la propria educație, renunță la a căuta răspunsul.
„Profesorul de istorie bun, încearcă să ducă copiilor în oră sursă istorică, document istoric, cât se poate de variat, provocator pentru mintea copilului. De obicei în ora de istorie spunem, „locul de ședere schimbă punctul de vedere, când oferim copilului mai multe surse, mai multe viziuni, când încălțăm papucul altcuiva atunci reușim să îi ducem copilului un discurs care să-i fie comod pentru viitor.”
Eugenia Negru, profesoară de istorie la Liceul Prometeu din Chișinău.
Autor:
În viziunea, Ecaterinei Locoman cea mai simplă cale de a scăpa de etichetele care mai persistă și astăzi, este construcția identității naționale, iar acest lucru se poate realiza doar pe calea consensului politic.
„Este foarte greu să construiești un stat național, o identiate națională, consider că atunci când vom ajunge la o coeziune socială, atunci vom putea să scăpăm de aceste tipuri de etichetări, dar iarăși cred că este nevoie de voință politică, trebuie să vină de la elitele politice acest efort, prin educarea tinerei generații, prin promovarea unui discurs mass-media cât mai echilibrat și nu unul împărțit în două tabere.” Ecaterina Locoman.
Ecaterina Locoman.
Autor:
Iar medicamentul pentru traumele războiului și pentru eliminarea miturilor din conștiința și discursul public, este în viziunea profesorului universitar georgian și activistului pentru drepturile jurnaliștilor din Rusia, Oleg Panfilov, doar unul: Adevărul.
https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Feuropalibera.org%2Fvideos%2F870640043404855%2F&show_text
„Doar adevărul. Oricât de amar ar fi acesta. Tiutcev, se pare, a scris despre istoria Rusiei: „O închisoare mare sau un Cod penal omniprezent”. Oricât de complicat ar fi, dar trebuie să cunoaștem adevărul. Trebuie să ne debarasăm de ceea ce s-a acumulat în acești ultimi 100 de ani, de când a început minciuna bolșevismului.”
Oleg Panfilov.
Autor:
Proiectul multimedia „AntiNostalgia - Privind spre viitor” este desfășurat cu susținerea Ambasadei Statelor Unite la Chișinău.
* Text: Cristian Bolotnicov