Directorul de la Apple își va dona toată averea în scopuri caritabile

Directorul de la Apple își va dona toată averea în scopuri caritabile
Foto: Al-Jazeera.

Directorul Apple, Tim Cook intenționează să doneze întreaga avere în scopuri caritabile. Acesta a declarat acest lucru revistei Fortune. Șeful de la Appleare o avere estimată la 800 de milioane de dolari. Acesta se alătură unului club select de miliardari care au declarat același lucru, informează Agora cu referire la Al-Jazeera

Cook a declarat că va dona toată averea sa după ce va plăti pentru finanțarea educației nepotului său în vârstă de 10 ani. Șeful de la Apple, în vârstă de 54 de ani are în proprietate 120 de milioane de dolari în baza acțiunilor deținute la compania Apple dar și acțiuni restricționate în valoare de 655 de milioane de dolari. 

Tim Cook a urmat exemplul alteor persoane superbogate care au donat sume imense în scopuri filantropice. Miliardarul Warren Buffet încurajează ope cei mai bogați să doneze cel puțin jumătate din averile lor.

Directorul Apple este cunoscut ca o persoană discretă în ceea ce privește acțiunile de caritate. 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Președinta Maia Sandu nu intenționează să se întâlnească cu Vladimir Putin în viitorul apropiat: „Depinde de ambele părți”

Președinta Maia Sandu nu intenționează să se întâlnească cu Vladimir Putin în viitorul apropiat: „Depinde de ambele părți”

File din istoria Holocaustului în spațiul românesc: În Transnistria au fost deportați 195.000 de evrei, iar la sfârșitul anului 1943  au rămas în viață 50.000

File din istoria Holocaustului în spațiul românesc: În Transnistria au fost deportați 195.000 de evrei, iar la sfârșitul anului 1943 au rămas în viață 50.000

COVID-19: 5.366 de infectări într-o singură zi în Republica Moldova

COVID-19: 5.366 de infectări într-o singură zi în Republica Moldova

Advertoriale
Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Automation Testing (VIDEO)

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Automation Testing (VIDEO)

OTP Bank face tranziția către o generație nouă de bancomate

OTP Bank face tranziția către o generație nouă de bancomate

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Respect sporit pentru propria persoană sau eroare mecanică? Gafa pe care a comis-o prim-ministra la un eveniment public (FOCUS)
  • 2
    Răspunsul NATO pentru Rusia: „Să își retragă trupele ce staționează ilegal în Ucraina, Georgia și Moldova”
  • 3
    Gazprom s-ar opune unui audit real asupra datoriei MoldovaGaz
  • 4
    Partidul Șor a scos oamenii la protest. UPDATE: Consiliu raional Orhei a acordat vot de neîncredere Guvernului
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.