Sistemul de sănătate dispune de 55.000 de teste. În luna iunie se așteaptă un lot de alte 20.000 de unități

Sistemul de sănătate dispune de 55.000 de teste. În luna iunie se așteaptă un lot de alte 20.000 de unități


În prezent, sistemul de sănătate dispune de 55.000 de teste pentru diagnosticarea infecției COVID-19. Cifra a fost numită de ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, la emisiunea Cutia Neagră, la TV8. Mai mult, șefa de la Sănătate susține că în luna iunie urmează să vină un nou lot 20.000 de teste.

„La momentul actual avem circa 55.000 de teste. Anterior am cumpărat 80.000 de teste, cele procurate centralizat din Fondurile de Asigurări Obligatorii de Asistență Medicală. Dar au fost și teste procurate din sursele Fondului Global – circa 20.000 de unități”, a spus Dumbrăveanu.

Totodată, ministra Sănătății a menționat că din sursele Fondului Global, în luna iunie urmează să fie cumpărate alte 20 de mii de teste.

În context, Dumbrăveanu a ținut să amintească de primele tranșe de teste gratuite oferite de OMS la începutul epidemiei COVID-19, de teste le donate de China și Federația Rusă și cele câteva mii de teste oferite de agenții economici privați.

„Acum suntem în plină transmitere comunitară și în aceste condiții mergem pe o testare masivă, inclusiv a contactanților și altor persoane”, a ținut să puncteze ministra.

Menționăm că de la începutul epidemiei de COVID-19, în R. Moldova au fost procesate în total 60.262 de teste. Numărul probelor procesate zilnic trece de 1.000 de teste. La 4 iunie au fost efectuate 1.449 de teste, dintre care 1.173 primar.

Date pentru 4 iunie. Sursa: Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Pacienții din Spania, care se vindecă de coronavirus, sunt duși pe litoralul mării (GALERIE FOTO)

Pacienții din Spania, care se vindecă de coronavirus, sunt duși pe litoralul mării (GALERIE FOTO)

188 de persoane au fost diagnosticate cu noul coronavirus. Bilanțul cazurilor trece de 8.500

188 de persoane au fost diagnosticate cu noul coronavirus. Bilanțul cazurilor trece de 8.500

Coronavirusul a ajuns și la Procuratura Generală. Doi acuzatori de stat sunt infectați

Coronavirusul a ajuns și la Procuratura Generală. Doi acuzatori de stat sunt infectați

Advertoriale
Implică-te eficient în educația copilului tău - vino la prima Conferinţă de Parenting din acest sezon!

Implică-te eficient în educația copilului tău - vino la prima Conferinţă de Parenting din acest sezon!

Generația Inteligenței Financiare: Cum înțeleg copiii finanțele și gestionarea lor (VIDEO)

Generația Inteligenței Financiare: Cum înțeleg copiii finanțele și gestionarea lor (VIDEO)

Ce găsești toamna asta la expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER 2021 și unde se vor ține acestea (VIDEO)

Ce găsești toamna asta la expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER 2021 și unde se vor ține acestea (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    SUA a donat Armatei Naționale echipamente militare în valoare de 5.000.000 de dolari
  • 2
    Deputatul Partidului Șor, Denis Ulanov, îl atacă în judecată pe Veaceslav Platon pentru „apărarea onoarei și demnității”
  • 3
    Ceban îi dă replica ministrului Culturii: „Terminați să vă ocupați de toate prostiile și aveți minim de respect față de actori”
  • 4
    Primele date de la alegerile din Germania: Exit-pollurile indică o victorie la limită a social-democraților de centru-stânga
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.