Ședință la sfârșit de săptămână: Miniștrii au primit asigurări de sprijin de la deputații PD și PSRM. Iată ce proiecte vor vota în plen

Ședință la sfârșit de săptămână: Miniștrii au primit asigurări de sprijin de la deputații PD și PSRM. Iată ce proiecte vor vota în plen

La 5 iunie, Cabinetul de miniștri, în frunte cu premierul Ion Chicu, s-a întrunit în ședință cu deputații din coaliția de guvernare. La întâlnire a participat și președintele Igor Dodon. Guvernul a primit asigurări de susținere în Parlament a proiectelor de lege pentru deblocarea celei de-a doua tranșe din asistența macrofinanciară.

„Majoritatea parlamentară va acorda suport Guvernului pentru aprobarea, în termenii stabiliți, a tuturor proiectelor necesare. Deputații PDM și PSRM au dat asigurări că sunt gata să aprobe în lectură finală proiectul de lege privind ONG-urile, cu modificările de rigoare, astfel încât orice riscuri de corupție sau finanțare netransparentă să fie excluse.

De asemenea, proiectul privind cetățenia din investiții urmează a fi anulat, iar Consiliul Coordonator al Audiovizualului și Consiliul Concurenței – auditate”, se arată într-un comunicat al PD.

Amintim că legea ONG-urilor a stârnit contradicții printre forțele politice. Anterior, președintele Igor Dodon a spus că, dacă democrații vor vota legea, acordul de constituire a coaliției se va destrăma. Ulterior, și premierul Ion Chicu a declarat că promotorii acestui proiect fac o tentativă „de a lichida R. Moldova”. Totuși, fracțiunea parlamentară PDM a menționat în mod repetat că va vota legea privind organizațiile nonguvernamentale, una dintre condițiile pentru debursarea asistenței macrofinanciare, la ședințele din săptămâna viitoare.

De partea cealaltă, lidera PAS, Maia Sandu, a menționat că socialiștii se împotrivesc acestui proiect din alt motiv. „Problema pentru guvernare sunt fundațiile și, în special, fundația soției lui Igor Dodon.

Cât despre un posibil audit la CA, un proiect de lege în acest sens a fost propus de doi deputați - Sergiu Litvinenco și Lilian Carp. Inițiativa legislativă, însă, a fost întâmpinată cu replici dure din partea membrilor CA. Aceștia au apreciat proiectul ca o tentativă de implicare a politicului în activitatea instituției care se impune a fi autonomă. Membrii susțin că este inadmisibil orice control în afară de cel legal și cel financiar care este în competența sistemului judecătoresc și a Curții de Conturi.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal