
Decis! Cimitirele din Chișinău vor fi închise de Blajini
Sâmbătă, duminică și luni cimitirele de pe teritoriul municipiului Chișinău vor fi închise. Este decizia Comisiei municipale extraordinare de sănătate publică, care s-a întrunit astăzi în ședință.
・
„Doar în Cimitirul Sf. Lazăr din Chișinău sunt 280.000 de morminte. Dacă cel puțin câte o persoană vine la fiecare mormânt, atunci avem riscul de a fi creat un mare focar, repet, în condițiile în care, actualmente, cazurile de îmbolnăvire sunt în creștere. Plus, dacă cei prezenți își vor împărți pomeni, așa cum este la noi la ortodocși, riscul este extrem de mare. Asta în contextul în care, la ziua de astăzi, chiar dacă medicii sunt echipați, iar instituțiile medicale dotate, în cele cinci spitale strategice municipale sunt disponibile 191 de paturi”, a scris Ion Ceban pe Facebook.
Menționăm că în aceste zile, transportul public din capitală nu va circula.
Amintim că, în aprilie, Mitropolia Moldovei a decis amânarea celebrării Blajinilor pentru zilele de 6, 7 și 8 iunie.
Pe 5 iunie, responsabilii de la Ministerul Sănătății au declarat că și-ar dori interzicerea celebrării în cimitire în acest an, propunerea fiind însă respinsă de Biserică.
Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!