
Zece echipaje de poliție au urmărit, aseară, un șofer care conducea haotic pe străzile capitalei. Reținerea - demnă de filmele de acțiune (VIDEO)
Un șofer grăbit, care conducea în mod haotic pe străzile capitalei, a fost reținut, duminică, de oamenii legii. Pentru că atunci când ar fi fost somat să treacă pe dreapta conducătorul auto nu s-a conformat, mai multe echipaje formate din polițiști de patrulare au desfășurat o adevărată urmărire pentru a-l încătușa.
・
Deocamdată nu se cunoaște contextul exact al situației, dar mai multe imagini din momentul reținerii au fost publicate pe rețelele de socializare de martori oculari. Potrivit acestora, conducătorul auto ar fi stârnit atenția oamenilor legii după ce ar fi condus pe contrasens, ignorând semafoarele. Mai mult, martorii susțin că în mașina cu pricina se aflau mai multe persoane decât norma stabilită de lege. Din imagini se vede cum șoferul unui Mercedes este pus la pământ de oamenii legii și încătușat.
https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fveaceslav.mofluz%2Fvideos%2F558887121667689%2F&show_text
Inspectoratul Național de Securitate Publică nu a comentat, deocamdată, situația.
AGORA amintește că mii de șoferi au fost penalizați în ultimele două săptămâni de inspectorii de patrulare. Potrivit Inspectoratul național de securitate publică al IGP, peste 7000 de conducători auto care au încălcat regulile de circulație. Cel mai multe încălcări au fost comise de șoferii care au depășit limita de viteză, 3.200 de șoferi fiind amendați în acest sens.
Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!