Temperaturi caniculare și cer senin. Meteorologii anunță până la 32 de grade, dar ne îndeamnă să ne pregătim umbrelele spre finalul săptămânii

Temperaturi caniculare și cer senin. Meteorologii anunță până la 32 de grade, dar ne îndeamnă să ne pregătim umbrelele spre finalul săptămânii

Vara, deși a cam întârziat, nu ezistă să-și intre repede în drepturi. Astfel, potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, pe parcursul zilei de marți ne așteaptă temperaturi de-a dreptul caniculare. Meteorologii susțin că cerul va fi senin pe teritoriul întregii țări.

La nord, mercurul din termometre va oscila între 27 și 30 de grade cu plus.  În centru, maximele vor ajunge până la 31 de grade, pe când în zona de sud a țării se vor înregistra între 29 și 32 de grade Celsius. 

Vântul va sufla din sud-est, cu o viteză de până la 6 metri pe secundă. Presiunea atmosferică va fi scăzută.

Totuși, spre finalul săptămânii, specialiștii ne îndeamnă să ținem umbrelele la îndemână, întrucât miercuri și joi se așteaptă ploi însoțite de descărcări electrice. 

Mai mult, meteorologii dau asigurări că de vineri până duminică va ploua în toată țara. Chiar și așa, vremea va rămâne caldă,  iar mercurul din termometre va urca până la 30 de grade în zilele de odihnă.

Fă parte din comunitatea AGORA. Susține jurnalismul independent și transparent din Republica Moldova. Avem nevoie de tine pentru a continua să ne facem munca cu dedicație și curaj!

 

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Nu scăpăm curând de ploi. Prognoza meteo

Nu scăpăm curând de ploi. Prognoza meteo

Prima săptămână de vară se încheie cu temperaturi de până la +30 C

Prima săptămână de vară se încheie cu temperaturi de până la +30 C

Vine vara. Temperaturile vor crește până la 30 de grade Celsius

Vine vara. Temperaturile vor crește până la 30 de grade Celsius

Advertoriale
Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultima oră! Instanța de judecată a decis scoaterea Marinei Tauber din cursa pentru Primăria Bălți
  • 2
    Exercițiu teoretic: Ce se întâmplă cu alegerile de la Bălți, dacă Tauber este exclusă din cursă. Răspunsul lui Postică
  • 3
    Reprezentantul Marinei Tauber la CEC: „Candidata rămâne în cursă”
  • 4
    Noi alerte de călătorie! Restricțiile impuse cetățenilor moldoveni (DOC)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.